GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Lenovo ThinkPad X1 Nano review și teste amănunțite

Testat pe data de 19 octombrie 2022
Pe scurt: Dacă sunteți atrași de designul, ergonomia și particularitățile ThinkPad, dacă nu aveți probleme cu o conectivitate limitată sau o tastatură mai mică și dacă intenționați să folosiți doar aplicații mai puțin pretențioase, ThinkPad X1 Nano ar putea fi un ultrabook interesant. Pe de alta parte însă, piața oferă alte modele compacte de 13" care oferă performanțe mai bune, oferă conectivitate mai bogată și au prețuri mai mici.
Produs testat: ThinkPad X1 Nano   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 4/5    Pret: 8500 Lei

În acest articol discutăm amănunțit despre generația late-2022 a seriei Lenovo ThinkPad X1 Nano.

Anul trecut, Lenovo a dezvăluit linia de laptopuri ultraușoare ThinkPad X1 Nano, iar în acest articol am analizat X1 Nano Gen1. Am apreciat greutatea de sub un kilogram și ergonomia standard a unui ThinkPad, dar m-am plâns de IO-ul minimalist, de performanțele modeste în sarcini susținute, și de autonomia destul de limitată a bateriei.

Noua generație a lui X1 Nano, Gen 2, este în mare parte un update hardware al modelului anterior, bazată acum pe o platformă hardware Intel Core P de generația a 12-a, dar și cu alte câteva îmbunătățiri minore. Actualizarea la hardware-ul Core P de generația a 12-a este o schimbare semnificativă față de platforma UP4 de generația a 11-a de putere redusă folosită în trecut, dar, după cum veți afla în această recenzie, update-ul hardware în acest șasiu nu este suficientă pentru a pune în valoare pe deplin potențialul platformei, și are un impact negativ asupra duratei de viață a bateriei acestei generații.

Mai jos vom aprofunda toate aspectele importante pe care trebuie să le cunoașteți înainte de a cumpăra unul dintre aceste ultrabook-uri Lenovo ThinkPad X1 Nano gen2.

lenovo thinkpad x1nano main

Specificații Lenovo ThinkPad X1 Nano gen 2

Ecran13″, 16:10, 2160 x 1350 px, IPS, mat, non-tactil (versiune non-glare tactil ca opțiune)
ProcesorIntel 12th-gen Alder Lake Core i7-1270P, 4C+8c/16T
VideoIntel Iris Xe, 96 EUs
Memorie16 GB LPDDR5-5200 (lipiți), maximum 32 GB
Stocare1 TB gen4 SSD (SSSTC CL4), 1x M.2 2242
ConectivitateWireless 6E (Intel AX211), Bluetooth 5.2, opțional 4G/LTE or 5G
Porturi2x USB-C cu Thunderbolt 4, audio jack, opțional SIM
Baterie49,6 Wh, încărcător 65W USB-C
Dimensiuni293 mm x 208 mm x 14,5 mm
Greutate1 kg, încărcător 0,19 kg
Alteletastatură iluminare albă, webcam FHD 2MPx IR cu microfoane quad, senzor amprentă, sistem audio quad

Construcție și design

Cea de-a doua generație a lui ThinkPad X1 Nano arată și este construită la fel ca prima generație, deci vă invit să citiți aici mai pe larg pentru a vă face o idee despre acest aspect.

Pe scurt însă, ThinkPad X1 Nano arată și oferă cam ceea ce v-ați aștepta de la un ThinkPad, însă este mai ușor și mai mic decât cele mai multe dintre opțiunile rivale similare, și este un partener excelent pentru călătorii și birou datorită formatului compact și construcției aproape ireproșabile.

lenovo thinkpad x1 nano interior screen

Ergonomia este excelentă. Se remarcă piciorușele cu aderență bună, ecranul cu balamale ușor de operat și deschidere de 180 de grade, colțurile și muchiile bine teșite si deci nederanjante și, în final, evacuarea laterală a sistemului de răcire care nu afectează ecranul. Trebuie subliniat însă că suprafețele din plastic neted și moale sunt mai greu de curățat decât o suprafață metalică.

Două aspecte ar putea descuraja însă potențialii cumpărători. Mai întâi de toate, tastatura este ceva mai compactă decât în cazul altor modele ThinkPad. Apoi, conectivitatea este ușor limitatp, deoarece laptopul oferă doar două porturi USB-C, ambele amplasate în partea stângă, si un conector audio alăturat. Ambele porturi sunt compatibile Thunderbolt 4, însă veți avea nevoie de adaptoare sau stații de andocare pentru unele activități.

Privind în ansamblu, ThinkPad X1 Nano gen 2 este unul dintre ultrabook-urile mele favorite, chiar dacă nu sunt pe deplin convins că m-aș putea împăca cu conectivitatea limitată. Din păcate, acesta nu este singurul ultrabook care merge în această direcție.

Tastatură și touchpad

Destul de multe persoane se declară entuziasmate de tastaturile laptopurilor ThinkPad recente, însă impresiile mele despre acestea nu sunt la fel de favorabile. Totuși, m-am împăcat bine cu cea pe acest X1 Nano gen2, în ciuda cursei limitate a tastelor.

Cursa butoanelor are doar 1,35 milimetri, deci probabil că nu va fi pe gustul tuturor, însă am apreciat fermitatea tastelor și răspunsul bun al mecanismului.

lenovo thinkpad x1 nano keyboard click

Tastatura este însă în mod clar diferită de cele văzute pe T14 sau X1 Carbon și vizează în mod vădit utilizatorii obișnuiți cu tastaturile cu cursă mai scurtă precum gama Dell XPS sau Apple MacBook mai vechi.

Aranjarea tastelor este în mare similară cu cea a altor ThinkPad-uri, însă butoanele sunt mai mici și acest aspect poate fi problematic pentru cei cu mâini mari. Astfel, în comparație cu X1 Carbon, butoanele au 15 x 15 mm în loc de 16 x 16 milimetri, iar tastele funcționale au 8 x 13 mm față de 10 x 13 mm. La această diferență se adaugă și deja menționata cursă de 1,35 mm, mai redusă decât cea de 1,5 mm de la X1 Carbon 2021/2022, sau cea de 1,8 mm de la generațiile ThinkPad mai vechi.

Tastatura oferă un sistem de iluminare cu LED-uri albe cu două niveluri de intensitate și indicatoare luminoase pentru Caps Lock, Fn Lock, cameră și microfon. Sistemul de iluminare nu este însă prea puternic și nici nu se stinge automat după o perioadă de inactivitate, utilizatorul fiind nevoit să facă singur acest lucru cu combinația de taste Fn – Space.

Touchpad-ul este cam mic, însă suprafața sa de sticlă este excelentă și nu are nici o problemă cu mișcările rapide sau complexe, iar butoanele integrate sunt foarte bune. Faimosul Trackpoint roșu cu butoane dedicate nu putea lipsi și, chiar dacă acestea din urmă consumă din suprafața touchpad-ului – chiar și așa, prefer această soluție în locul touchpad-ului haptic de pe ThinkPad Z13.

Autentificarea biometrică este implementată sub forma unui senzor pentru amprente, amplasat lângă touchpad, și a unei camere IR, care este însă opțională.

Ecran

ThinkPad X1 Nano oferă un ecran de 13” cu raport de aspect 16:10 si panou IPS. Versiunea standard, cea testată de noi aici, oferă un ecran mat fără strat tactil, versiunea cu ecran anti-glare si touch fiind disponibilă și ea în anumite regiuni.

Panoul IPS este bun pentru uzul general deoarece are o luminozitate maximă de 450 nits, un nivel de negru bun și contrast excelent. Acuratețea coloristică a acestuia acoperă integral doar spectrul sRGB, deci nu poate oferi culori bogate precum în cazul modelelor DCI-P3, în special OLED. Pentru publicul țintă vizat de X1 Nano, însă, acest ecran este foarte bun.

  • Panel HardwareID: Lenovo – (P1-1ZFZ-BH2);
  • Coverage:97.2% sRGB, 69.1% AdobeRGB, 71.1% DCI-P3;
  • Measured gamma: 2.02;
  • Max brightness in the middle of the screen: 463.8 cd/m2 on power;
  • Min brightness in the middle of the screen: 8.33 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 1502:1;
  • White point: 6800 K;
  • Black on max brightness: 0.30 cd/m2;
  • PWM: No.

Ecranul are nevoie de ceva ajustări deoarece calibrarea implicită nu este grozavă, însă după ajustarea temperaturii și nivelului gamma, acesta s-a dovedit a fi uniform. Nu am remarcat nici un fel de bleeding pe fundal întunecat.

Hardware și specificații

Exemplarul testat de noi oferă o configurație medie pentru gama Lenovo ThinkPad X1 Nano, acesta oferind un procesor Intel Core i7-1270P, 16 GB de memorie LPDDR5-5200, un SSD din gama medie cu capacitate de 1 TB și interfața grafică integrată Iris Xe. Acesta a fost testat cu software-ul disponibil la începutul lunii decembrie 2022, adică BIOS N3IET37W și Lenovo Vantage 3.13.14.0.

Laptopul este deci bazat pe platforma Intel Alder Lake Core P gen 12 din 2022. Procesorul Core i7-1270P oferă 4 nuclee Performance si 8 nuclee Efficiency pentru un total de 16 fire de execuție, acesta fiind de fapt versiunea cu vPro a cunoscutului procesor Core i7-1260P. Din cauza designului sistemului de răcire și a limitelor energetice, acesta nu își poate atinge potențialul maxim, iar acest aspect afectează și performanțele 3D ale interfeței grafice integrate Iris Xe.

Memoria RAM este de tip LPDDR5-5200, exemplarul nostru oferind o capacitate de 16 GB. Cum memoria RAM este lipită, analizați bine dacă aveți nevoie de 16 sau 32 GB pentru că nu veți putea schimba modelele. Unitatea SSD este un model modest SSSC CL4 cu interfață PCIe 4, acesta fiind bun pentru uz normal dar în mod vădit inferior altor soluții de stocare. Înlocuirea lui este posibilă, dar formatul M.2 2242 o face ceva mai dificilă deoarece opțiunile sunt mai limitate decât în cazul unui comun M.2 2280.

Accesul la componentele interne este facil, necesitând doar desfacerea unor șuruburi Philips și înlăturarea capacului inferior, însă s-ar putea să aveți surpriza ca unul dintre aceste șuruburi să fie sigilat. În interior, singurele componente care pot fi schimbate sunt unitatea SSD și modulul LET/5G, toate celelalte componente fiind lipite.

Aplicația Lenovo Vantage oferă setări pentru ecran, baterie și altele, însă nu mai include profiluri energetice particularizate, o trăsătură specifică gamei ThinkPad. Laptopul folosește deci profilurile energetice din Windows 10/11, adică Better Power Efficiency, Balanced, Best Performance), iar eu am folosit Balanced pentru uzul curent și Best Performance doar pentru teste. Laptopul este rece și tăcut cu toate profilurile, ventilatorul fiind oprit în uz banal și pornind în multitasking sau sarcini mai grele fără ca nivelul lui sonor să deranjeze într-un mediu cu zgomot obișnuit.

Cam acesta este comportamentul la care ar trebui să vă așteptați în utilizarea zilnică.

Pentru testele de performanță, am început cu CineBench R15 folosit preț de 15 cicluri cu 2-3 secunde pauză între ele. Cu profilul Best Performance, procesorul i7-1270P a plecat în trombă cu un consum de 50W, dar s-a stabilizat imediat la numai 13W, condiții în care temperaturile sunt de circa 70 de grade iar nivelul de zgomot este de 32 dB.

Setările energetice și ale sistemului de răcire sunt așadar foarte restrictive și limitează mult potențialul acestei implementări Intel Core P 12 gen. Profilul Balanced nu schimbă cu nimic alocările de putere și nici performanța. Pe baterie, comportamentul este similar și limita de putere este tot de 13W.

cinebench1 thinkpad x1nano 960x573 1

Pentru a pune aceste date în perspectivă, am pus datele obținute cu această implementare Intel Core i7-1270P laolaltă cu alte soluții similare. După cum se vede, X1 Nano Gen 2 este vizibil mai rapid decât generația anterioară sau Dell XPS 13, însă nu este făcut pentru sarcini susținute îndelungate deoarece performanțele scad treptat. Acest lucru se vede dacă ne uităm la Yoga Slim 7i Carbon, care este configurat similar, dar are un sistem de răcire mai bun și face față mai bine în sarcinile susținute.

Tot acest grafic arată că veți obține performanțe mai bune cu alte laptopuri similare de 13”, acestea fiind doar cu puțin mai mari sau/și mai grele decât ThinkPad X1 Nano. Dacă sunteți în căutarea unui ultra-portabil de 13” puternic, acestea vă vor satisface mai bine nevoile.

cinebench2 thinkpad x1nano 960x571 1

Am trecut apoi la testele mai dure de CineBench R23 și Blender.

Cam așa arată rezultatele în 3DMark CPU Test.

3dmark cpu 960x533 1

Pentru testele combinate de CPU și GPU am apelat la testul de stres din 3DMark. Laptopul nu a trecut de acest test, semn că energia termică acumulată în interior este prea mare iar performanțele se degradează în timpul sesiunilor lungi și intense de lucru pe măsură ce sistemul coboară puterea alocată pentru a putea ține temperaturile sub control.

Am trecut apoi la tradiționala suită de teste sintetice, testele fiind făcute cu profilul Best Performance activat la rezoluția de 1920 x 1200 pixeli.

  • 3DMark 13 – Fire Strike: 3932 (Graphics – 4437, Physics – 12484, Combined – 1365);
  • 3DMark 13 – Night Raid: 11767 (Graphics – 15398, CPU – 5037);
  • 3DMark 13 – Time Spy: 1473 (Graphics – 1323, CPU – 4121);
  • Uniengine Superposition – 1080p Extreme: 820;
  • Uniengine Superposition – 1080p Medium: 2821;
  • Handbrake 1.3.3 (4K to 1080p encode): 31.68 average fps;
  • PassMark 10: 3319 (CPU – 12158, 3D – 2741, Memory – 2730, Disk – 22372);
  • PCMark 10: 5195 (Essentials – 10471, Productivity – 6905, Digital Content Creation – 5262);
  • GeekBench 5.4.3 64-bit: Single-Core: 1741, Multi-core: 8699;
  • CineBench R15 (best run): CPU 1726 cb, CPU Single Core 237 cb;
  • CineBench R20 (best run): CPU 2979 cb, CPU Single Core 617 cb;
  • CineBench R23: CPU 8394 cb (best run), CPU 5176 (10 min loop test), CPU Single Core 1620 CB (best run);
  • x265 HD Benchmark 64-bit: 46.22 s.

Pentru cei interesați de partea de workstation, am apelat la o parte din suita noastră tradițională.

  • Blender 3.01 – BMW scene – CPU Compute: 4m 38s;
  • Blender 3.01 – Classroom scene – CPU Compute: 15m 09s;
  • PugetBench – DaVinci Resolve: 273;
  • PugetBench – Adobe Photoshop: 879;
  • PugetBench – Premiere: 174;
  • SPECviewperf 2020 – 3DSMax: 13.00;
  • SPECviewperf 2020 – Catia: 11.39;
  • SPECviewperf 2020 – Creo: 20.50;
  • SPECviewperf 2020 – Energy: 3.33;
  • SPECviewperf 2020 – Maya: 52.65;
  • SPECviewperf 2020 – Medical: 6.36;
  • SPECviewperf 2020 – SNX: 5.53;
  • SPECviewperf 2020 – SW: -;
  • V-Ray Benchmark: CPU – 5551 vsamples, GPU CUDA – 159 vpaths;

Rezultatele sunt deci așa si așa. Pe de o parte, X1 Nano gen 2 se dovedește a fi o implementare rezonabilă în testele scurte, unde se situează la 5-15% în urma altor soluții Core P precum XPS 13 Plus, ZenBook S 13 Flip sau Slim 7i Carbon.

Însă, acest laptop poate susține un regim de putere mare doar pentru un timp scurt, iar puterea și performanța se degradează vizibil în timp. Astfel, pentru teste precum Blender sau Adobe Photoshop/Premiere veți obține doar 70–80% din performanțele altor implementări Intel Core P. În plus, implementările AMD precum cele din ThinkPad Z13 sau ZenBook S 13 sunt mai rapide, deoarece hardawre-ul AMD se descurcă mai bine în implementări cu putere limitată.

În același timp, ThinkPad-ul X1 Nano gen 2 este cu 50% mai rapid în testele CPU și cu 5-15% mai rapid în testele GPU decât generația anterioară.

Astfel, privit în ansamblu, ThinkPad X1 Nano gen 2 este o soluție bună pentru activități cotidiene, mai ales că este și un laptop tăcut, însă nu o alegere ideală dacă nivelul pretențiilor este ridicat. Consider varianta cu procesor Core i5 ca fiind cea mai echilibrată pentru acest șasiu.

ThinkPad X1 Nano nu este un laptop pentru jocuri, însă dacă insistați, cam acesta este comportamentul la care trebuie să vă așteptați.

ThinkPad X1 Nano –
i7-1270p, Iris Xe,
13+W, FHD+ 1200p
ThinkPad T14s –
i7-1260p, Iris Xe,
20+W, FHD+ 1200p
ThinkPad Z13 –
R7-6850U, Radeon 680M,
15+W, FHD+ 1200p
ZenBook 14 2022 –
i7-1260p, Iris Xe,
30+W, FHD+ 1200p
ZenBook S 13 2022 –
R7-6800U, Radeon 680M,
15+W, FHD 1200p
ThinkPad X1 Nano –
i7-1160G7, Iris Xe,
13+W, FHD+ 1200p
Bioshock Infinite
(DX 11, Low Preset)
59 fps (36 fps – 1% low)77 fps (46 fps – 1% low)102 fps (65 fps – 1% low)70 fps (48 fps – 1% low)102 fps (63 fps – 1% low)55 fps (28 fps – 1% low)
Doom: Eternal
(Vulkan, Medium Preset)
21 fps (12 fps – 1% low)28 fps (14 fps – 1% low)29 fps (15 fps – 1% low)45 fps (34 fps – 1% low)
Dota 2
(DX 11, Best Looking Preset)
44 fps (28 fps – 1% low)73 fps (50 fps – 1% low)56 fps (33 fps – 1% low)76 fps (52 fps – 1% low)74 fps (46 fps – 1% low)44 fps (36 fps – 1% low)
Far Cry 5
(DX11, Low Preset)
20 fps (16 fps – 1% low)27 fps (22 fps – 1% low)31 fps (24 fps – 1% low)31 fps (22 fps – 1% low)39 fps (31 fps – 1% low)16 fps (9 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX12, Lowest Preset, no AA)
21 fps (13 fps – 1% low)30 fps (18 fps – 1% low)41 fps (32 fps – 1% low)36 fps (23 fps – 1% low)47 fps (35 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt
(DX 11, Low Preset, Hairworks Off)
24 fps (12 fps – 1% low)36 fps (202 fps – 1% low)36 fps (24 fps – 1% low)38 fps (20 fps – 1% low)41 fps (26 fps – 1% low)

Laptopul nu poate ajunge din urmă nici măcar alte implementări compacte de 13”, deoarece platforma Core P este limitată în acest caz la circa 13W. Mai multe detalii despre comportamentul în jocuri puteți citi pe Ultrabookreview.com.

Răcire, conectivitate și audio

Sistemul de răcire ales de Lenovo este simplu, acesta oferind un ventilator, o conductă de transfer termic și un radiator. Nimic deosebit aici, designul fiind unul de bază pentru orice laptop compact, doar conducta de răcire care trece pe lângă ventilator fiind atipică, dar remarcată oricum și la alte modele cu radiator lateral, cum ar fi ZenBook S 13.

lenovo thinkpad x1 nano cooling

Sistemul de răcire este adecvat pentru această implementare Intel limitată energetic, procesorul atingând cel mult 50 de grade în uz curent și 65 – 75 grade în sarcină după ce frecvențele s-au stabilizat la limita posibil de susținut în regim îndelungat.

Ventilatorul este tăcut, nivelul său maxim de zgomot fiind de circa 32 dB în sarcină, iar în regim uzual acesta este oprit pentru a oferi un regim de lucru complet silențios. Am remarcat ceva zgomote de natură electrică și electronică, dar prea slabe pentru a le putea considera deranjante.

Temperaturile externe sunt ceva cam mari în regim standard în zona procesorului, rezultatul regimului de răcire pasiv în acest regim de lucru. În sarcină, exteriorul atinge 45 de grade în zona tastaturii și capacului inferior, o cifră rezonabilă dar care explică și limitele energetice alese de Lenovo. Într-un regim mai relaxat, aceste zone probabil că s-ar fi apropiat de 50 de grade și laptopul ar fi devenit neplăcut de utilizat.

temps thinkpad x1nano daily 960x356 1 temps thinkpad x1nano load 960x360 1

Conectivitatea este asigurată de un modul Intel AX211, care include Wi-Fi 6E cu arhitectură 2×2 și Bluetooth 5.2, și un modul opțional LET/5G. Conexiunea este bună la distanțe rezonabile de router, însă în scenariul unei distanțe de 10 metri cu obstacole, am remarcat o scădere vizibilă a ratelor de transfer. Camera Web folosește un senzor de 2 MP și oferă o calitate vizibil mai bună decât cea cunoscută de la modelul de anul trecut, aceasta fiind secondată de un modul IR și eShutter. Laptopul oferă un ansamblu cu 4 microfoane pentru a asigura convorbiri video de calitate, un aspect important pentru segmentul de piață vizat de X1 Nano.

Sistemul audio oferă patru difuzoare, două amplasate deasupra tastaturii și două amplasate pe marginea inferioară a buzei frontale. Sistemele audio din laptopuri ThinkPad nu au impresionat deloc, însă X1 Nano oferă un nivel sonor ridicat de circa 85 dB și o calitate mulțumitoare a redării pentru un laptop atât de compact. Acoperirea în domeniul frecvențelor joase este modestă, însă mediile și înaltele sunt bune și asigură un ambient audio suficient de bun pentru streaming audio sau video.

lenovo thinkpad x1 nano speakers

Baterie și autonomie

Bateria din ThinkPad X1 Nano are o capacitate de 49,6 Wh, fiind deci mai mică decât cele oferite de alte laptopuri portabile similare. Dacă adăugăm și eficiența energetică mai puțin impresionantă a platformei Intel Core P, obținem niște autonomii care nu impresionează prea mult.

  • 7h – editare text Google Docs, Best Power Efficiency Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 6h – redare video YouTube FullHD, Best Power Efficiency Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 5-6h – redare video Netflix, Best Power Efficiency Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 3-5h – navigare Web intensivă, Balanced Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit.

Generația anterioară de X1 Nano, care folosea un procesor i7-1160G7, oferă autonomii mai bune pentru streaming video și lucrul în aplicații de birou banale.

Laptopul este însoțit de un încărcător mic de 65W cu cablu lung și conector USB-C. O încărcare completă durează circa două ore, însă încărcarea rapidă duce bateria la 50% în mai puțin de 40 de minute și la 80% în circa o oră.

lenovo thinkpad x1 nano charger

Preț și disponibilitate

Lenovo ThinkPad X1 Nano gen2 încă nu este disponibil în magazinele locale la această dată, însă este așteptat în curând. Versiunea de bază cu procesor Intel Core i5-1250P, 16 GB RAM, SSD de 512 GB și ecran mat va avea un preț de circa 8500 lei. Dacă vreți laptopul pentru uzul personal, puteți alege versiunea cu procesor Core i5-1240P fără vPro, care este mai ieftină cu circa 500 de lei.

Prețurile sunt destul de piperate, iar dacă optați pentru mai mult RAM, mai mult spațiu de stocare, procesor mai puternic și model LTE/5G, vor trece ușor de 10.000 lei. Ținând cont însă de limitările de putere și răcire, nu recomand oricum optarea pentru versiunile Core i7.

Pentru mai multe informații despre stocuri, configurații și prețuri, puteți intra aici sau aici.

Concluzii

În ciuda faptului că acest ThinkPad X1 Nano este unul dintre ultrabook-urile mele preferate în ceea ce privește construcția și ergonomia șasiului , îmi este greu să îl recomand majorității cumpărătorilor.

Sigur, dacă ești convins de aspectul, ergonomia și particularitățile ThinkPad, dacă nu te deranjează IO-ul minimalist și tastatura puțin miniaturizatp, și dacă plănuiești să folosești computerul pentru sarcini uzuale și mutitasking lejer, atunci acesta ar putea fi potrivit pentru tine. Totuși, este serie cu prețuri piperate, un aspect de luat în considerare în decizia noastră. Per total, nu aș merge mai sus de configurația i5 + 16 GB pe acest model.

Pe de altă parte, există destul de multe alte laptopuri ușoare de 13 inchi care se comportă mai bine în sarcini susținute și chiar oferă intrări și IO mai bune, fiind în același timp mai accesibile. Asus ZenBook S 13, HP Pavilion 13 Aero, Lenovo Slim 7i Carbon și ThinkPad Z13 îmi vin în minte ca alternative demne de luat în seamă, așa că asigurați-vă că înțelegeți toate opțiunile înainte de a trage linie aspura acestuiX1 Nano. Sau poate așteptați un X1 Nano gen3, care sperăm că va îmbunătăți modulul de răcire și performanța susținută, ThinkPad-urile din 2023 fiind acum la un pas de a fi lansate.

Pro:

  • ușor, ergonomic si arătos
  • Thunderbolt 4, wireless rapid și autentificare biometrică
  • ecran bun cu panou IPS 16:10
  • performanțe bune pentru uz standard în regim silențios
  • sistem audio bun pentru un ThinkPad

Contra:

  • doar porturi USB-C
  • tastatură mai compactă decât pe alte ThinkPad-uri
  • performanțe limitate pentru un Core P 12th-gen
  • autonomie medie
  • preț ridicat

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri