Windows 8 – Portabilitate “in the cloud” pe orice dispozitiv

Microsoft şi-a demonstrat abilitatea de a dezvolta un sistem de operare competitiv prin lansarea Windows 7 din ultima parte a anului 2009, care a venit să spele ruşinea unui Windows Vista primit cu reticenţă de utilizatori.

Implicit, aşteptările acestora pentru următoarea versiune a sistemului de operare sunt foarte mari, iar Microsoft a înţeles acest lucru şi pregăteşte câteva facilităţi interesante. Cunoscut în prezent sub numele de Windows 8, următoarea versiune va apărea pe piaţă în cursul anului 2012 şi, chiar dacă informaţiile oficiale sunt inexistente, pe internet au apărut numeroase detalii despre noile funcţii pe care le va implementa Microsoft, iar Giz a făcut o selecţie a celor mai importante dintre acestea:

  • instalare în 8 minute: Procesul de instalare a sistemului de operare a fost optimizat şi va dura numai 8 minute, în timp ce restaurarea unui back-up va fi realizată în numai două minute
Un posibil logo pentru Windows 8
  • două interfeţe, în funcţie de platforma hardware: Windows 8 va beneficia de două interfeţe distincte, în funcţie de dotările tehnice ale PC-ului: interfaţa standard va fi acompaniată de o interfaţă cu numele de cod Wind, în versiune 2D şi 3D, disponibilă numai versiunile pe 64 biţi şi pentru computere de top cu placă video dedicată. Principalul avantaj al acesteia va fi personalizarea dusă la extrem, în funcţie de activităţile zilnice şi de cerinţele utilizatorului.
  • meniuri de tip ribbon: Microsoft va integra în Windows 8 şi cunoscutele meniuri de tip Ribbon din Office 2007 şi Office 2010, aşa cum se poate remarca şi în managerul de fişiere Explorer.
Iata cum va arata Explorer cu ribbon
  • un Task Manager îmbunătăţit: De o interfaţă nouă vă beneficia şi clasicul Task Manager, care se va adapta astfel cerinţelor anului 2012. Lista de procese este împărţită în mai multe categorii (Applications, Background Programs şi Windows System-Critical Programs), scopul fiind ca utilizatorii să nu mai facă confuzii intre aplicaţii instalate pe PC şi procesele critice pentru rularea sistemului de operare. Numele sub care va fi cunoscută aplicaţia este Modern Windows Task Manager
Task Managerul a fost imbunatatit
  • integrare cu tehnologiile de tip ”cloud”: Windows 8 va fi cu capul în nori. Din fericire, doar la figurat, pentru că noua versiune va permite salvarea opţiunilor şi setărilor pe serverele Microsoft, cel mai probabil prin serviciul Windows Live SkyDrive. Avantajele: în cazul reinstalării sistemului de operare vei putea reveni la setările iniţiale printr-un singur click, dar în acelaşi timp vei putea folosi acelaşi set de opţiuni şi pe alte computere (de exemplu, pe cel de acasă şi pe cel de la birou). În acest moment nu este clar dacă vei putea realiza back-up pentru anumite fişiere personale prin intermediul acestei facilitaţi.
  • sistem portabil pe USB: Cred că aceasta este una dintre cele mai interesante opţiuni pe care Windows 8 le va avea disponibile oficial. Practic, îţi poţi porta întreg sistemul de operare (setări plus aplicaţii) de pe PC pe un stick USB cu capacitatea de minim 16 GB, iar apoi poţi utiliza Windows 8 pe un alt PC direct de pe acest stick USB. Avantajele sunt evidente pentru cei care călătoresc mult şi, mai ales, pentru cei care folosesc minim două PC-uri.
Portabilitate pe USB, una dintre cele mai interesante functii
  • suport pentru platforma ARM: Un alt aspect cheie al viitorului Windows 8 este suportul pentru platforma hardware ARM. Practic, Windows 8 va putea fi rulat pe smartphone-uri şi tablete, deschizând astfel calea către un OS universal. Este un pas perfect logic făcut de Microsoft, având în vedere creşterea puternică a celor două segmente de piaţă. Cel mai probabil, Windows 8 va beneficia de o versiune specială, mai puţin pretenţioasă, pentru astfel de dispozitive
  • optimizare pentru interfeţe touchscreen: În strictă legătură cu punctul de mai sus, Windows 8 va trebui să fie mult mai prietenos cu interfeţele touchscreen, pentru a putea fi utilizat în mod corespunzător pe smartphone-uri şi tablete.

Acestea sunt doar câteva dintre funcţiile noi pe care le va avea Windows 8, însă este evident că vorbim despre un progres major inclusiv comparativ cu Windows 7. Totuşi, ţine cont şi de faptul că vorbim despre o versiune de dezvoltare care în mod cert va suferi modificări până la lansarea oficială. Potrivit estimărilor, prima versine Beta pentru Windows 8 ar putea apărea în această vară, iar versiunea finală în cursul anului 2012.

Un comentariu

Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Folosim cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Nu iti colectam datele personale.

Sunt de acordAfla mai multe
Ce sunt cookie-urile?
Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!