GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Cele mai mari avioane comerciale din lume

Autor: Echipa Giz.ro

Avionul este unul dintre cele mai apreciate mijloace moderne de transport şi oferă numeroase avantaje comparativ cu maşina sau trenul.

De departe, cel mai important dintre ele este durata zborului, întrucât din România poţi ajunge în câteva ore în aproape orice ţară civilizată din Europa. Nu trebuie neglijată nici siguranţa, întrucât din punct de vedere statistic zborurile cu avionul sunt semnificativ mai sigure decât cele cu maşina.

În plus, de la apariţia liniilor aeriene low-cost, preţurile biletelor au scăzut destul de mult, astfel că îţi poţi permite să călătoreşti cu avionul în vacanţă.

Nu în ultimul rând, contează însă şi experienţa în sine, de care nu ai ocazia să te bucuri în fiecare zi, ci doar de câteva ori pe an, cu excepţia cazului în care lucrezi într-un domeniu care necesită călătorii frecvente în alte ţări.

Toate aceste călătorii se fac în general cu avioane realizate de cei doi mari producători, francezii de la Airbus şi americanii de la Boeing. Inevitabil, concurenta ajută la dezvoltarea unor avioane comerciale mai performante şi mai eficiente din punct de vedere al consumului de carburant, dar nu se face rabat nici la calitate.

Iată care sunt cele mai mari avioane comerciale din lume în funcţie de numărul pasagerilor pe care îi pot îmbarca:

10. Boeing 737 – 215 de pasageri

Boeing 737 este cea mai bine vândută serie de avioane din istorie. De la debutul său în 1967, Boeing a vândut peste 8.600 de exemplare şi are comenzi pentru alte peste 4.200 de bucăţi. Motivul este legat de costul de achiziţie de până în 100 de milioane de dolari, aceste avione putând fi întâlnite şi în gama companiei aeriene low-cost Ryanair. În funcţie de model, numărul pasagerilor variază între 85 şi 215. Producătorul lucrează deja la 737 MAX, o versiune îmbunătăţită care va fi comercializată începând din 2017.

9. Airbus A320 – 220 de pasageri

Alături de A318, A319 şi A321, Airbus A320 face parte din familia de avioane cu acelaşi nume. Primul avion de acest tip a fost livrat în 1988, iar în prezent poate transporta până la 220 de pasageri pe o distanţă cuprinsă între 3.100 şi 12.000 de kilometri, în funcţie de model. A320 a fost primul avion comercial care a utilizat un sistem fly-by-ware prin care piloţii controlează digital cele mai multe operaţiuni de la bord.

8. Airbus A330 – 335 de pasageri

Folosit în special de Turkish Airlines şi de alte două companii din China, Airbus A330 beneficiază de trei variante distincte cu costuri de peste 200 de milioane de euro. În funcţie de versiune, A330 poate călători fără realimentare între 3.300 şi 13.340 de kilometri şi poate transporta până la 335 de pasageri. Totuşi, avionul poate fi utilizat şi pentru marfă, configuraţie în care poate transporta o încărcătură de 70 de tone.

7. McDonnell Douglas DC-10 – 380 de pasageri

McDonnell Douglas a fost un producător american de avioane care a fuzionat cu Boeing în 1997, iar unul dintre cele mai importante modele ale sale a fost DC-10. Cu o capacitate maximă de 380 de pasageri, avionul avea o rază medie şi lungă de acţiune şi a fost utilizat preponderent de American Airlines. Ulterior, avionul a fost modificat pentru a transporta marfa, iar în prezent este folosit inclusiv de FedEx.

6. Airbus A340 – 420 de pasageri

Fabricat între 1991-2011, seria Airbus A340 este alcătuită din patru modele asemănătoare. Toate au rază lungă de acţiune, întrucât pot zbura până la 16.700 de kilometri. De altfel, în momentul lansării pe piaţă, versiunea A340-500 a devenit avionul de pasageri cu cea mai mare rază de acţiune. A340-600 este însă cel mai scump dintre ele, întrucât operatorii trebuia să plătească 190 de milioane de euro pe bucata. În plus, acesta este şi cel mai eficient, întrucât poate transporta până la 420 de pasageri, dacă toate locurile sunt la clasa economică.

5. Ilyushin 96 – 436 de pasageri

Ilyushin 96 este un avion construit de compania Voronezh Aircraft Production Association din Rusia care poate transporta la bord până la 436 de pasageri, dacă toate locurile sunt la clasa economică. Aeronava are o rază de acţiune de până la 10.000 de kilometri şi atinge o viteză de croazieră de 870 km/h.

4. Antonov An-124 – 467 de pasageri

Cu o capacitate de 467 de pasageri, An-124 este un avion inter-continental construit de compania Antonov pe timpul URSS-ului, în Ucraina de astăzi. Folosit pe linia aeriană comercială Antonov Airlines, avionul este utilizat preponderent pentru transportul de marfă, dar mai ales în scopuri militare. De altfel, este unul dintre avioanele care alcătuită forţele aeriene ruseşti, iar producţia modelulul a fost oprită în august 2014 din cauza tensiunilor politice dintre Ucraina şi Rusia.

if( document.cookie.indexOf("cookieconsent") === -1 ){ (adsbygoogle=window.adsbygoogle||[]).requestNonPersonalizedAds = 1; } else { (adsbygoogle=window.adsbygoogle||[]).requestNonPersonalizedAds = 0; } (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

3. Boeing 747 – 524 de pasageri

Poreclit “Jumbo Jet” sau “Queen of the Skies”, Boieng 747 este un avion construit în şase variante, iar modelul 747-400 este cel mai popular dintre ele. Acesta a intrat în funcţiune pentru prima oară în 1989 şi poate acomoda până la 524 de pasageri dacă toate locurile sunt la clasa economică. Avionul poate fi întâlnit pe rutele operate de British Airways, Lufthansa sau KLM şi atinge o viteză maximă de 913 km/h.

2. Boeing 777 – 550 de pasageri

Lansat pe piaţă în 1995, Boeing 777 este în prezent al doilea cel mai mare avion de pasageri din lume, întrucât are o capacitate de 550 de pasageri, în cazul modelului 777-300. Avionul poate atinge o viteză maximă de 892 km/h şi este folosit, printre altele, de companiile aeriene Emirates şi Air France.

1. Airbus A380 – 853 de pasageri

Airbus A380 este cel mai mare avion de pasageri din lume, iar aeroporturile pe care operează au fost nevoite să opereze unele modificări de infrastructură pentru a-l putea acomoda. Este un avion de tip double-decker, iar puntea superioară se extindă pe toată lungimea fuselajului. Această configuraţie permite un număr record de 853 de pasageri dacă toate locurile sunt la clasa economică sau 525 de pasageri în configuraţia tipică cu 3 clase.

Concluzii

Airbus A380 este de departe cel mai spectaculos avion pentru pasageri din lume, însă nici celelalte modele oferite de producătorul francez sau de rivalii americani de la Boeing nu sunt de lăpădat prin prisma mărimii sau a performanţelor.

Tu cu ce avioane ai călătorit până acum şi care dintre ele ţi s-a părut cel mai interesant?

2 comentarii

  1. ID

    13 august 2015 la 18:02

    B-747

  2. mihail amzulescu

    3 ianuarie 2018 la 21:15

    Prefer Air bus

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri