GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Top 10 cele mai înalte clădiri din lume

Autor: Echipa Giz.ro

Asia şi Orientul Mijlociu domină topul celor mai înalte clădiri din lume, iar cele mai multe dintre ele au fost construite după anul 2000.

La cei 381 de metri ai săi, Empire State Building a fost timp de aproape patru decenii cea mai înaltă clădire din lume după finalizarea construcţiei în 1931. În prezent, această clădire emblematică din New York ocupă însă doar locul 25 într-un astfel de top mondial.

Avansul tehnologiei şi ingineriei a permis realizarea unor construcţii mult mai înalte, care se apropie vertiginos de pragul psihologic de 1000 de metri, însă aproape toate au fost realizate în Asia şi Orientul Mijlociu.

Alegerea nu este una întâmplătoare, întrucât Asia a cunoscut o dezvoltare economică accelerată comparativ cu Europa şi America de Nord, în timp ce Orientul Mijlociu şi-a permis astfel de proiecte datorită profiturilor obţinute din exploatarea petrolului.

10. Willis Tower (Chicago, Statele Unite) – 442 de metri

Construită în 1974, Willis Tower este a doua cea mai înaltă clădire din Statele Unite şi are 108 etaje cu o înălţime totală de 442 de metri. A fost cea mai înaltă clădire din lume timp de 25 de ani, iar până în 2009 a fost cunoscută sub numele oficial de Sears Tower. Clădirea este realizată în special din oţel şi este destinată spaţiilor de birouri pentru companii. În prezent, cel mai important chiriaş al clădirii este operatorul aerian United Airlines.

Willis Tower

Willis Tower

9. Zifeng Tower (Nanjing, China) – 450 de metri

Chiar dacă este localizată în oraşul chinez Nanjing, clădirea Zifeng Tower a fost proiectată de compania americană Skidmore, Owings and Merrill cu materiale compozite. Inaugurată în 2010, aceasta are o înălţime de 450 de metri şi 89 de etaje, iar funcţionalitatea acesteia este una complexă: pe lângă spaţiile de retail şi de birouri de la etajele inferioare, beneficiază şi de un hotel cu restaurant şi un observator public la etajele de top.

Zifeng Tower

Zifeng Tower

7-8. Petronas Towers – (Kuala Lumpur, Malaysia) – 452 de metri

Petronas Tower sunt cele mai înalte turnuri gemene din lume şi au o înălţime de 452 de metri repartizată pe 88 de etaje. Amplasate în imediata apropiere a circuitului de Formula 1 care găzduieşte anual Marele Premiu al Malaysiei, cele două turnuri au fost realizate din beton armat, în timp ce faţadele sunt din sticlă şi oţel. Unul dintre turnuri este ocupat integral de compania petrolieră de stat Petronas, în timp ce al doilea are chiriaşi precum agenţiile de presă Bloomberg şi Reuters, producătorul de avioane Boeing sau IBM.

Petronas Towers

Petronas Towers

6. International Commerce Centre (Hong Kong) – 484 metri

Cu o înălţime de 484 de metri, Internaţional Commerce Centre este cea mai înaltă clădire din Hong Kong şi are 118 etaje. Inaugurată în 2010 ca parte esenţială a proiectului Union Square, clădirea adăposteşte numeroase spaţii de birouri, dar şi hotelul cu cea mai mare altitudine: Ritz-Carlton are camere între etajele 102-118 ale clădirii. Turiştii şi angajaţii au la dispoziţie 83 de lifturi pentru a ajunge la etajul dorit.

International Commerce Centre

International Commerce Centre

5. Shanghai World Financial Center (Shanghai, China) – 492 de metri

Cel mai important centru financiar din Shanghai este amplasat în cartierul Pudong şi are o înălţime de 492 de metri. Cele 101 etaje au o funcţionalitate multiplă: la parter există mall-uri, iar la etaje se regăsesc spaţii de birouri, săli de conferinţe, punţi de observaţie şi hotelul Park Hyatt Shanghai, care beneficiază de camere între etajele 79-93.

Shanghai World Financial Center

Shanghai World Financial Center

4. Taipei 101 (Taipei, Taiwan) – 509 metri

Deţinută de compania Taipei Financial Center Corporation, Taipei 101 este un adevărat simbol al Taiwanului, care evidenţiază progresul tehnologic combinat cu tradiţia asiatică. Aşa cum sugerează şi numele, Taipei 101 are 101 etaje şi a fost cea mai înaltă clădire din lume între 2004-2010. În esenţă o clădire de birouri, Taipei 101 are un mall pe mai multe etaje, plus restaurante şi cluburi de noapte.

Taipei 101

Taipei 101

3. One World Trade Center (New York, Statele Unite) – 541 de metri

După atacurile teroriste de la World Trade Center din 11 septembrie 2011, americanii au construit un nou turn pe acelaşi amplasat. Botezată iniţial Freedom Tower, dar cunoscută în prezent de One World Trade Center, clădirea a fost construită între 2006-2014 şi are 104 etaje repartizate pe o înălţime de 541 de metri. Cele mai multe etaje sunt pentru birouri, însă de la 91 în sus există preponderent etaje mecanice, cu echipamente şi diverse instalaţii.

One World Trade Center

One World Trade Center

2. Abraj Al-Bait Clock Tower (Mecca, Arabia Saudită) – 601 metri

Mecca este cunoscută în special ca locul de naştere al lui Mohamed, însă în prezent guvernul are un amplu proiect de modernizare a oraşului, din care face parte şi Abraj Al-Bait Clock Tower. Construită pe o fortăreaţă otomană care a fost demolată pentru a face loc proiectului, clădirea a fost inaugurată în 2012, are o înălţime de 601 metri şi 120 de etaje, ultimul dintre ele fiind ocupat de un hotel.

Abraj Al-Bait Clock Tower

Abraj Al-Bait Clock Tower

1. Burj Khalifa (Dubai, Emiratele Arabe Unite) – 828 de metri

Statutul de cea mai înaltă clădire din lume îi revine lui Burj Khalifa. Inaugurată în Dubai în 2010, clădirea are o înălţime de 828 de metri, cu peste 200 de metri mai mult decât orice altă clădire din lume, şi are o funcţionalitate multiplă: pe cele 163 de etaje există un hotel Armani, suite pentru corporaţii sau chiar locuinţe rezidenţiale. La etajul 148 există o punte de observaţie, iar etajele 156-159 sunt dedicate sistemelor de telecomunicaţii.

cladiri-inalte-01

Concluzii

Cele mai înalte clădiri din lume sunt localizate în special în ţări din Asia şi Orientul Mijlociu şi, în cele mai multe cazuri, sunt dedicate spaţiilor de birouri şi hotelurilor.

Singura excepţie o face chiar Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, care include şi spaţii rezidenţiale, astfel că, dacă ai bugetul necesar, îţi poţi cumpăra chiar tu un apartament acolo.

3 comentarii

  1. Matei och

    8 octombrie 2015 la 19:13

    Mi am facut tema la tehno cu acest site 5 stele

  2. dorina tinca

    4 aprilie 2017 la 20:17

    impresionant

  3. ladaru bella

    25 mai 2017 la 21:20

    ms folosesc informatiile la tema de la tehnologie:)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri