Cât de mare trebuie să fie ecranul unui smartphone?
Mărimea ecranului joacă un rol important în decizia de cumpărare a unui smartphone, însă de multe ori îţi este greu să alegi dimensiunea potrivită. Noi încercăm să-ţi venim în ajutor şi-ţi explicăm ce efecte are mărimea display-ului asupra portabilităţii, greutăţii, uşurinţei în utilizare şi a dotărilor tehnice.
Atunci când decizi să-ţi cumperi un smartphone eşti tentat să acorzi o atenţie primordială dotărilor tehnice, camerei foto sau conectivităţii.
Gândeşte-te însă că un aspect cel puţin la fel de important ca performanţa tehnică este mărimea telefonului şi, implicit, mărimea ecranului. Acesta dictează nu numai performanţele generale ale telefonului, cât mai ales portabilitatea şi uşurinţa cu care îl vei utiliza.
În acest domeniu, mai mare nu înseamnă neapărat mai bine. În funcţie de modul în care îl vei utiliza, un smartphone cu un ecran de peste 4.3” poate fi dificil de folosit cu o singură mână, dar se va potrivi perfect unei persoane cu degetele foarte groase.
De aceea, în acest articol îţi prezentăm cele mai uzuale dimensiuni pentru ecranul unui smartphone şi ce fel de modele poţi găsi în funcţie de diagonala ecranului.
Smartphone-uri cu diagonală de 2.8” – 3.2”
Poate părea incredibil, dar există şi smartphone-uri cu diagonală de 2.8”, printre cele mai cunoscute fiind Samsung Galaxy Pocket şi Vodafone Smart. Totuşi, nu-ţi recomandăm să te orientezi spre acestea din cauza rezoluţiei mici a ecranului, care este de regulă 320×240 pixeli, întrucât aceasta nu este compatibilă integral cu Google Android.
De aceea, un smartphone cu ecran de 3.2” este practic la limită pentru această clasă de telefoane mobile, oferind o experienţă plăcută de utilizare în cele mai multe aplicaţii.
Un astfel de smartphone este potrivit pentru persoanele care caută un telefon uşor de transportat şi care poate fi utilizat cu o singură mână în aproape orice situaţie.
Pe de altă parte, tastatura virtuală este relativ spaţioasă, însă poate pune probleme celor cu degete groase, iar navigarea pe internet nu este foarte confortabilă, în special pe site-urile care nu au versiune optimizată pentru mobile.
De obicei, smartphone-urile cu ecran de 3.2” au dotări tehnice de bază, fiind dedicate cu precădere utilizatorilor începători fără pretenţii prea mari. Exemple concrete pentru acest tip de ecran sunt Samsung Galaxy Gio (619 lei), HTC Explorer (764 lei) sau Nokia 500 (804 lei).
Smartphone-uri cu diagonală de 3.5” – 3.7”
Probabil cele mai populare smartphone-uri sunt cele cu diagonală de 3.5” – 3.7”. Motivul este unul destul de simplu: acestea asigură un echilibru foarte bun între dimensiunile ecranului, rezoluţie şi dotări tehnice. Pentru cei mai mulţi utilizatori, acestea sunt cele mai potrivite diagonale: sunt suficient de mici pentru a se potrivi în cele mai multe buzunare, au o greutate acceptabilă şi oferă o experienţă de navigare pe internet mai plăcută decât în cazul modelelor de 3.2”.
Chiar dacă şi aici se regăsesc câteva modele low-cost, cum ar fi Samsung Galaxy Ace (839 lei) cu procesor de 800 MHz, cele mai multe au dotări tehnice medii, cu procesoare de minim 1 GHz. În această categorie intră Samsung Galaxy W, Nokia Lumia 800 sau HTC One V, care are procesor de single core de 1 GHz şi care va apărea în curând în România.
Totuşi, cel mai popular telefon în acest segment este fără îndoială iPhone 4S (2699 lei), care beneficiază de specificaţii tehnice medii spre high-end şi de ecran Retina Display la un preţ greu accesibil fără reducerile oferite de operatori la abonamente.
Smartphone-uri cu diagonală de 4” – 4.7”
Segmentul smartphone-urilor cu diagonală de peste 4” este mai bogat în modele decât ar putea la prima vedere, însă aici încep să apară şi primele probleme reale de manevrabilitate.
Un smartphone cu o diagonală atât de mare se adresează în primul rând utilizatorilor care folosesc telefonul ca semi-inlocuitor pentru computer şi navighează foarte mult pe internet.
Ecranul mare permite o rezoluţie înaltă şi afişarea corespunzătoare a site-urilor de internet, dar poate că principalul avantaj vine pe partea de multimedia: filmele se văd mai bine, iar jocurile sunt mai distractive, oferind o nouă experienţă pentru cei care privesc telefonul ca pe un instrument de divertisment. În plus, cei care scriu frecvent mail-uri vor fi bucuroşi să aibă la dispoziţie o tastatură virtuală de mari dimensiuni.
Chiar dacă greutatea nu are prea mult de suferit, un astfel de telefon necesită un buzunar pe măsură şi îţi va fi destul de greu să atinge orice colţ al display-ului dacă ai telefonul într-o singură mână. Cei mai mulţi utilizatori nu văd însă aceste lucruri ca pe un dezavantaj, dovadă că cele mai populare telefoane cu Android intră în acest segment: Samsung Galaxy S II (1979 lei), HTC Sensation XE (2199 lei), Sony Xperia S sau HTC One X.
Smartphone-uri cu diagonală de peste 5”
Ok, când ne referim la gaddgeturi cu diagonală de peste 5” le putem numi şi tablete sau, şi mai bine, o combinaţie (ne)fericită între un smartphone şi o tabletă.
5” pare o diagonală pur şi simplu prea mare pentru un smartphone, mai ales că vei arăta destul de ciudat atunci când îl vei ţine la ureche pentru o banală convorbire. În plus, este dificil de utilizat şi aproape permanent vei avea nevoie de ambele mâini, asta ca să nu pomenim de faptul că probabil nu-l vei putea pune în buzunarul pantalonilor.
Astfel de smartphone-uri sunt potrivite pentru filme şi navigare pe internet fără probleme, dar dacă vrei cu adevărat un gadget cu display mare pentru astfel de întrebuinţări mai bine te orientezi direct spre o tabletă. Compromisul de a avea ambele dispozitive într-unul singur nu pare unul tocmai bun.
De altfel, piaţa acestor smartphone-uri este foarte îngustă: Samsung Galaxy Note (2499 lei) este unul dintre puţinele exemple, în condiţiile în care Dell Streak a fost un eşec comercial retras de pe piaţă la scurt timp după apariţie.
Concluzii
În funcţie de modul în care vrei să utilizezi un smartphone, trebuie să te gândeşti nu numai la dotările tehnice, ci şi la diagonală şi rezoluţia ecranului.
Pe lângă dimensiunile care pot ajunge prea mari pentru ca smartphone-ul să mai încapă în buzunar, diagonala ecranului dictează în bună măsură dacă telefonul se pretează pentru filme şi jocuri complexe.
De aceea, alegerea depinde în bună măsură de modul în care intenţionezi să utilizezi smartphone-ul pe care te pregăteşti să îl cumperi.