GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Samsung Galaxy S6 – păreri, specificaţii şi preţuri

Autor: Echipa Giz.ro

Samsung Galaxy S6 marchează o schimbare majoră pentru producătorul sud-coreean în segmentul smartphone-urilor de top, cu care spera să readucă fanii la sentimente mai bune.

După mai mulţi ani în care a păstrat o reţetă clasică şi aparent sigură în detrimentul inovaţiei, Samsung se vede în ipostaza de a înregistra un declin accentuat al vânzărilor inclusiv în segmentul de vârf.

Cu îmbunătăţiri la design, dar şi cu o alegere controversată în privinţa platformei hardware, Samsung Galaxy S6 aduce suficiente noutăţi pentru a fi inclusiv în atenţia actualilor posesori de Galaxy S5, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii ani.

Pentru a vedea cât de reale sunt îmbunătăţirile şi care sunt perspectivele lui Galaxy S6 pe piaţa din România am analizat cele mai importante aspecte ale sale.

Galaxy S6 aduce numeroase noutati

Galaxy S6 aduce numeroase noutati

Samsung Galaxy S6 specificaţii

  • ecran SuperAMOLED de 5.1” cu rezoluţie 2560×1440 pixeli
  • chipset Exynos 7420
  • procesor quad-core Cortex A53 1.5 GHz şi procesor quad-core Cortex A57 de 2.1 GHz
  • 3 GB RAM
  • minim 32 GB memorie internă
  • cameră foto de 16 MP cu înregistrare 4K
  • conectivitate 3G, 4G, Wi-Fi
  • sistem de operare Android 5.0 Lollipop
  • acumulator Li-Ion de 2600 mAh
  • greutate 138 grame

Funcţii importante

Fără îndoială, principala noutate adusă de Galaxy S6 este la design. După ani de zile de critici cu privire la carcasele din plastic care făceau ca până şi smartphone-urile de top să pară ieftine, S6 împrumută parţial noutăţile de la Galaxy Alpha sau seria A şi punctează printr-o rama metalică.

Marea surpriză este însă spatele realizat din sticlă, care va genera cu siguranţă numeroase controverse cu privire la riscul de a se sparge.

În plus, marginile nu mai sunt atât de rotunjite, acesta fiind un alt detaliu împrumutat de la seria A care contribuie la un aspect premium. În schimb, butonul de Home a rămas în mare parte acelaşi.

Ecranul a suferit de asemenea câteva schimbări interesante, dar nu neapărat benefice. Pe de o parte, Samsung a păstrat diagonala de 5”, semn că a înţeles nemulţumirile cu privire la o creştere exagerată a acestuia, însă în acelaşi timp a crescut rezoluţia la QHD. Trecerea la rezoluţie 2560×1440 pixeli nu este foarte oportună pentru un ecran de 5”, în special din cauza consumului ridicat de energie şi a beneficiilor limitate pentru utilizarea de zi cu zi.

Calitatea ecranului nu ar trebui să se schimbe prea mult, reţeta tradiţională a SuperAMOLED-ului cu culori uşor suprasaturate fiind menţinută.

Spatele lui Galaxy S6 este realizat din sticla

Spatele lui Galaxy S6 este realizat din sticla

Platforma tehnică pentru Galaxy S6 a generat numeroase contrverse după ce producătorul sud-coreean a criticat supraîncălzirea chipsetului Qualcomm Snapdragon 810, care ar fi trebuit să echipeze telefonul.

Strategie de marketing sau nu, Samsung a optat pentru propriul chipset Exynos 7420, care are o arhictectură alcătuită din aceleaşi procesoare ca şi Snapdragon 810, dar la frecvenţe mai mari decat cele utilizate de HTC One M9: procesor quad-core Cortex A53 de 1.3 GHz şi procesor quad-core Cortex A57 de 1.9 GHz. Desigur, Samsung susţine că această reţetă, acompaniată de o cantitate de 3 GB RAM, asigură o fluenţă mai bună a sistemului de operare şi o încărcare mai rapidă a aplicaţii.

SGS6 va veni cu cel puţin 32 GB pentru memoria internă, un progres natural aşteptat de mai mult timp pentru telefoanele de top, întrucât aproximativ jumătate din cei 16 GB disponibili de obicei erau ocupaţi de Android şi aplicaţii proprietare. În plus, memoria internă foloseşte tehnologia UFS 2.0 regăsită şi în SSD-uri, care permite o fluenţă mai mare în cadrul utilizării de zi cu zi.

Aparent, conectivitatea nu aduce surprize majore, întrucât telefonul se poate conecta la internet prin 3G, 4G, Wi-Fi şi include funcţii mai mult sau mai puţin uzuale. Totuşi, chipul 4G este realizat tot de Samsung şi a fost integrat în chipset, ceea ce teoretic ar trebui să se traducă într-o autonomie mai ridicată.

Samsung Galaxy S6 mizeaza pe o platforma hardware proprietara

Samsung Galaxy S6 mizeaza pe o platforma hardware proprietara

Camera foto a rămas la 16 MP, însă principala speranţă este legată de calitatea fotografiilor în condiţii slabe de iluminare. Galaxy S5 a fost destul de modest la acest capitol, însă Samsung susţine că a îmbunătăţit tehnologia. În plus, există o rafinare şi a aplicaţiilor pentru camera şi pentru galeriile foto.

Senzorul este capabil să înregistreze clipuri video la rezoluţie 4K, în timp ce cameră foto frontală are 5 MP şi permite astfel realizarea unor selfie-uri mai atractive.

Din punct de vedere software, noul Samsung Galaxy S6 utilizează sistemul de operare Android 5.0 Lollipop acompaniat de interfaţă proprietară TouchWiz. Aceasta din urmă a fost aspru criticată din cauza faptului că rulează destul de lent, în primul rând ca urmare a numeroaselor funcţii implementate.

Pentru noul SGS6, producătorul a optat însă pentru o rafinare semnificativă cu scopul de a transforma telefonul într-unul cât mai rapid. Procesul a început încă de la SGS5, care a renunţat la o parte din funcţiile mai puţin utile, şi continuă astfel cu S6.

Galaxy S5 a punctat printr-o autonomie de o zi şi jumătate spre două zile la o utilizare obişnuită, iar speranţele sunt similare şi pentru S, mai ales că chipul 4G a fost integrat în chipset. Acumulatorul Li-Ion are însă o capacitate de 2550 mAh, cu 200 mAh mai puţin decât bateria lui Galaxy S5.

S6 este însă primul smartphone de top de la Sauber în format unibody, care nu permite înlocuirea acumulatorului.

Din punct de vedere al dimensiunilor, Galaxy S6 este foarte asemănător cu Galaxy S5, iar greutatea a ajuns la 138 grame.

Îl cumpărăm sau nu?

Prin noutăţile aduse, Galaxy S6 promite să se îndepărteze de regulile trecutului, însă rămâne de văzut dacă acest lucru va fi suficient pentru ca utilizatorii să revină la sentimente mai bune. Până la urmă, S6 reprezintă o evoluţie, iar cei care utilizează deja un Galaxy S5 au mai puţine motive de a face update.
În schimb, cei care sunt în căutarea unui telefon de top vor putea lua în calcul şi Galaxy S6 într-o comparaţie directă cu noul HTC One M9.

Samsung Galaxy S6 sau HTC One M9

În mod natural, cel puţin pentru o perioadă, principalul rival al lui Galaxy S6 este HTC One M9, care rămâne un etalon la capitolul design şi construcţie. În plus, Samsung are acum un rival pe măsură în M9 şi în privinţa camerei foto, întrucât telefonul HTC a renunţat la camera principală UltraPixel.

Până la urmă, ambele telefoane sunt de top, iar alegerea unuia în defavoarea altuia se bazează pe multe aspecte subiective.

Galaxy S6 intra in lupta direct cu HTC One M9

Galaxy S6 intra in lupta direct cu HTC One M9

Preţ Samsung Galaxy S6 şi disponibilitate

Samsung galaxy S6 va fi disponibil pe pieţele din Europa din aprilie 2015 şi ne aşteptam ca tot în această perioadă să apară şi în magazinele din Europa.

Preţurile nu au fost încă anunţate, însă mai multe zvonuri indică faptul că preţul versiunii de 32 GB va fi de 750 EUR, echivalentul a 3.200 – 3.300 lei. Preţul anticipat este unul asemănător cu cel de la lansarea lui Samsung Galaxy S5, care în prezent a ajuns să coste 1.900 – 2.100 lei.

Vom reveni cu amănunte în momentul în care Samsung va anunţa preţurile oficiale pentru noul Galaxy S6 pentru România.

Concluzii

Galaxy S6 este smartphone-ul de top de la Samsung care corectează în cele din urmă unul dintre principalele defecte ale predecesorilor săi, şi anume designul. Noua ramă metalică şi spatele din sticla vor atrage inevitabil controverse, însă în mod cert reprezintă un pas înainte.

Dacă noul chipset proprietar Exynos 7420 se va dovedi cel puţin la fel de puternic ca Snapdragon 810, probabil că renunţarea la Qualcomm nu va conta atât de mult. Mai important este modul în care se va comporta interfaţa proprietară TouchWiz în utilizarea de zi cu zi.

Cert este că Samsung a ascultat în cele din urmă o bună parte din criticile fanilor şi a sosit pe piaţa cu un produs îmbunătăţit. Tu ce părere ai despre noul Galaxy S6? Eşti interesat să-l cumperi?

77 comentarii

  1. Tik

    25 martie 2016 la 17:26

    As vrea sa imi cumpar si eu un samsung s6 ,si nu stiu ce sa fac ,S6 sau S6 edge ma refer la camera sant la fel?
    Momentan detin un samsung s5

    • Daniel Popescu

      26 martie 2016 la 10:25

      Camerele sunt identice. Singura diferenta intre telefoane este ca Edge are ecranul curbat pe laterale.

    • Alexandra

      21 aprilie 2016 la 14:50

      Da sunt la fel. Eu am un s6 si prietena mea s6 edge. Si sunt exact la fel. Imi place f mult tel. Nu ma mai dezlipesc de el ?

    • Daniel

      3 mai 2016 la 16:18

      Si eu am un S6 simplu si e minunat. Initial am vrut sa imi iau edge dar ma bucur ca n-am facut-o pt ca sunt mai sensibile la ecran in sensul ca la aproape orice cazatura e afectat ecranul datorita formei curbate

  2. Burueana lenuta

    20 aprilie 2016 la 13:43

    Mie mi se infiebanta zona din spate ff tare cand e telef la incarcat … ce se intampla e cv normal la el .. ca am avut inainte un note 3 si nu aveam aceasta problema

    • Fery

      3 mai 2016 la 19:08

      Am achizitionat un telefon samsung galaxy S 6 si eu am aceeiasi problema cand este la incarcat se incinge destul de tare , ar putea cineva sa-mi spuna daca este normal / Am un Galaxy Grand care nu are aceasta problema.

    • Pusa

      18 iunie 2016 la 18:33

      Problema cu incisul telefonului am avut-o si eu. Am schimbat incarcatorul si am scapat de ea. Poate functioneaza si la tine.

      • Fery

        22 iunie 2016 la 19:21

        Multumesc Pusa pentru sugestie!

  3. Solovastru loredana

    6 mai 2016 la 10:55

    As vrea sa cumpar o husa tip Carte pentru Un Samsung galaxi s6.dar nu am telefonu la mine.ce trebuie sa stiu in primul rind despre El?ca husa sa se potriveasca, dimensiunile sau ce? Va multumesc

    • Gabriela sofia

      14 august 2016 la 09:09

      Am vazut in incinta magazinului Cora Militari au huse tip carte si cu magnet ieftine si f.f.frumoase. costa doar 30 lei . Merita.

    • Eduard

      3 ianuarie 2020 la 19:58

      S6 este un telefon foarte frumos si atractiv.dar trebuie sa mai lucreze la bacteria si cred ca este mult mai performant decat un iphone

  4. Sorin Ionescu

    21 mai 2016 la 07:58

    Salut! Am un S6 de 64Gb de cca. 3-4 saptamani. Nu ma plang de nimic cu o singura exceptie. Acum vreo 2 saptamani am vrut sa vad cat tine bateria in modul "economisire maxima a energiei". Zis si facut. Am constatat ca in 24 de ore imi manca 20-25% in functie de cat vorbeam si cat intram pe net. Si vorbeam ceva :). Noaptea imi consuma maxim 1-2%. Acum, facand acelasi lucru, dupa doar o saptamana, am constatat dimineata ca mi-a mancat pe timpul noptii 17%. De ce oare? S-a mai intamplat cuiva? E vreun consumator secret de care ar trebui sa tin cont? Va multumesc?

  5. Pusa

    18 iunie 2016 la 18:30

    Am si eu o intrebare.

    Am scapat in apa Samsung Galaxy S6 si acum e complet mort. Ce se poate face? Mai am vreo sansa sa-l pot recupera?

    Va multumesc

    • mg

      12 iunie 2017 la 22:14

      Nu are protectie la contact cu apa. dead!!!

  6. Claudiu

    3 iulie 2016 la 22:16

    Salut vreau sa cunpar s6 koren este bun sau e replica naspa eu nu inteleg

    • Daniel Popescu

      4 iulie 2016 la 21:29

      Nu-l cumpara, este un fake.

  7. Dumitru Isabela

    7 iulie 2016 la 11:37

    As vrea sa imi cum un S6 Edge dual sim. Are cineva? Este semnalul la fel de bun pe ambele sim-uri sau se intampla ca la dual sim -urile vechi sa iti pierzi semnalul pe un sim cand vorbesti pe celalalt?

  8. Cristi

    13 octombrie 2016 la 10:57

    Salut, am o intrebare, daca incarc telefonul pe fast charging tine mai putin bateria decat daca il incarc in mod normal?
    Cam cat va tine bateria in general?

    • Daniel Popescu

      16 octombrie 2016 la 10:30

      Eu am folosit fast charging pe Galaxy S7 si nu am observat o scadere a autonomiei. Totusi, am dezactivat fast charging pentru ca telefonul se incingea foarte mult. Oricum, incarcarea normala dureaza doar cu 10-15 minute mai mult decat una cu fast charging.

      • GRIG

        30 iunie 2017 la 07:14

        Salutare am cumparat un S6 uzat acum vreo 3 luni si avea 5 luni de viata sunt foarte multumit de el este primul telefon care a reusit sa nu se blocheze de nici un fel promblema cu incalzitul la fast charging : nu se incalzeste mereu dar in apel video prajesti oua pe el daca il mai bagi si la incarcat ia (foc) in schimb se incarca in o ora cu FAST si in 2 ore si jumatate daca il incarc cu normal sunt fost fan nokia N series si de la acea epoca nu a fost telefon sa imi satifaca placera de a nu se bloca pina la S6 sper ca pe viitor sa se rezolve si problema cu incalzitul la cei de la samsung. AM O MARE DESPRE REZISTENZA LA APA SI PRAF VA ROG DACA STITI SIGUR SE MAI POATE REPARA DACA DA CE TREBUIE SCHIMBAT LA EL DACA SE MERITA INVESTITIA.ASTEPT RASPUNSURI. MULTUMESC ANTICIPAT

        • Echipa Giz.ro

          30 iunie 2017 la 12:33

          Galaxy S6 nu este rezistent la apa. Pentru a evita incalzirea telefonului in timpul incarcarii, dezactiveaza functia de Fast Charging.

  9. Cristina

    19 noiembrie 2016 la 10:10

    Buna. Am un samsung s6 si nu mi apar toate funcțiile camerei de filmat…mi au disparut ori i am dat eu ceva ce nu mi le mai arata. Unde sa umblu sa mi apara iarasi toate cele,daca vreau da schimb culoarea pozei,sau sliw motion..etc..am intrat pe la setari dar nu dau de nimic. ma poate ajuta cineva ?

  10. Cristina

    19 noiembrie 2016 la 10:16

    Daca dau la mod,imi apare numai automat sau panorama..nici macar punctele alea de la setari sau sa schimb o functie :|

    • GRIG

      30 iunie 2017 la 07:16

      vezi sa nu cumva sa le fi dezinstalat din gresala incearca sa le reinstalezi

  11. Claudiu

    20 noiembrie 2016 la 08:54

    Salut.am si eu o intrebare am achizitionat un s6 edge si am uitat sa ii cer baiatului dezactivarea amprentei.o idee?? Va multumesc

  12. Deea

    4 decembrie 2016 la 16:49

    Eu am Samsung galaxy s6 și a-mi place foarte mult sunt foarte mulțumită merita bani.

  13. Valeriu

    22 decembrie 2016 la 07:52

    Am S6 de 3 luni si sunt incantat de el atat estetic cat si functional.merita toti banii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri