Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri

GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Cele mai bune filme inspirate din fapte reale

Cele mai bune filme inspirate din fapte reale

Cele mai multe filme pe care le vizionăm sunt simple ficţiuni, rodul imaginaţiei unor scenarişti, însă ocazional apar şi filme inspirate din evenimente și fapte reale.

Producţiile de acest gen pot fi încadrate la categoria filme biografice, întrucât spun de regulă povestea unei anumite persoane care a influenţat istoria într-un fel sau altul.

Alteori, vorbim despre filme istorice care prezintă, mai mult sau mai puţin obiectiv, modul în care s-a desfăşurat o bătălie, un război sau o altă confruntare armată.

Uneori există chiar şi filme de acţiune inspirate din fapte reale, însă acestea sunt mai rare, la fel ca şi filmele de comedie.
Dacă îţi plac filmele inspirate din evenimente adevărate, îţi propunem o listă interesantă de titluri din care poţi alege pentru a te relaxa şi a învăţa ceva nou.

Schindler’s List

Probabil unul dintre cele mai bune filme inspirate din cazuri reale, Lista lui Schindler spune povestea lui Oskar Schindler, unul dintre membrii Partidului Nazist. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Schindler salvează vieţile a peste 1100 de evrei, pe care regimul nazist intenţiona să-i trimită în lagărele de concentrare. Povestea lui Schindler este cu atât mai impresionantă cu cât acesta era cunoscut drept un afemeiat care profită de orice oportunitate pentru a câştiga bani sau alte foloase materiale.

The Pianist

Deloc surprinzător, al Doilea Război Mondial este şi subiectul lui The Pianist. De data aceasta, personajul central este un pianist polonez cu origini evreieşti care reuşeşte să scape din ghetourile Varşoviei. El încearcă să fugă de nazişti şi se ascunde printre ruinele Varşoviei, iar la un moment dat primeşte ajutor din partea unui ofiţer german. Filmul este bazat pe memoriile pianistului W. Szpillmann.

Braveheart

Unul dintre cele mai apreciate filme ale lui Mel Gibson este “Inimă neînfricată”, în care interpretează rolul lui William Wallace. În calitate de proprietar de terenuri în Scoţia, Wallace devine unul dintre liderii Razboialelor pentru Independenţă Scotiei în lupta cu britanicii. Acţiunea filmului are loc la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea.

The Pursuit of Happyness

Will Smith este cunoscut pentru rolurile sale din filmele de acţiune, motiv pentru care prestaţia sa din The Pursuit of Happyness este cu atât mai impresionantă. Filmul are la baza povestea lui Chris Gardner, care este părăsit de soţie şi rămâne să-şi crească singur fiul în vârstă de numai 5 ani. Din cauza datoriilor şi a imposibilităţii de a-şi găsi un job, cei doi sunt daţi afară din locuinţă şi sunt nevoiţi să doarmă în staţii de autobuz sau toalete, însă Gardner continuă să-şi educe fiul chiar şi în acest context.

Rush

Filmele bazate pe cursele de Formula 1 sunt dificil de realizat, însă producţia Rush semnată de Ron Howard întrece toate aşteptările. Acţiunea se petrece în anii ‘70 şi spune în principal povestea luptei pentru titlul mondial în Formula 1 dintre Niki Lauda şi James Hunt, în care ambii rivali sunt dispuşi să rişte totul. Sau, aşa cum se va vedea în ultima cursă a sezonului, aproape totul.

Donnie Brasco

Din lista filmelor inspirate din fapte reale nu putea lipsi o producţie cu mafioţi. Johnny Depp interpretează un agent FBI care reuşeşte să se infiltreze în mafia din New York în anii ‘70. Treptat, el devine mâna dreaptă a liderului Lefty Ruggiero, interpretat de Al Pacino, şi se ataşează foarte mult de acesta. În plus, începe să-i placă noul său stil de viaţă, astfel că ajunge să-şi neglijeze misiunea iniţială: aceea de a-l băga după gratii pe Ruggiero.

Catch Me if You Can

Catch Me if You Can este unul dintre puţinele filme de comedie inspirate din evenimente adevărate. Leonardo DiCaprio îl interpretează pe Frank W. Abagnale, care a câştigat o avere prin diverse înşelăciuni, însă viaţa sa liniştită pare aproape de final în momentul în care agentul FBI Carl Hanratty interpretat de Tom Hanks începe o anchetă pentru prinderea acestuia.

The Departed

Cunoscut în România drept Cârtiţa, The Departed spune povestea luptei dintre poliţie şi mafia irlandeză în oraşul american Boston. Una dintre puţinele soluţii găsite de autorităţi este ca tânărul Billy Costigan interpretat de Leonardo di Caprio să se infiltreze în grupul mafiot condus de puternicul Frank Costello (Jack Nicholson). Inspirat dintr-un caz real, filmul redă dificila muncă a poliţiştilor care lucrează sub acoperire.

Bonnie and Clyde

Bonnie Parker şi Clyde Barrow au format în anii ‘20 una dintre cele mai redutabile bande de spărgători de bănci, iar filmul care le poartă numele încearcă să redea povestea lor de viaţă, atât prin prisma iubirii dintre cei doi, cât şi a spargerilor din bănci. Chiar dacă autenticitatea a numeroase scene este pusă la îndoială, filmul merită văzut fie şi numai pentru a intra puţin în atmosfera Statelor Unite de la începutul secolului XX.

12 Years a Slave

Lăsăm deoparte anii ‘20 şi cel de-al Doilea Război Mondial şi continuăm cu o povestea din anii premergători Războiului Civil din Statele Unite, când sclavia nu fusese încă abolită. Solomon Northup este un bărbat de culoare răpit şi vândut ca sclav care este nevoit să treacă prin momente de o cruzime crudă. El reuşeşte însă să-şi păstreze luciditatea şi să câştige respectul celor din jurul său.

Concluzii

Cinematografia americană este bogată în filme care se inspiră din evenimente reale, iar multe dintre ele au în distribuţie actori renumiţi şi au reuşit să obţină numeroase premii Oscar.

Recomandările noastre din acest articol reprezintă doar câteva dintre filmele inspirate din cazuri reale, întrucât există numeroase alte producţii de acest gen.

Suntem siguri că şi tu ai văzut cel puţin un alt film care te-a impresionat, motiv pentru care te invităm să le recomanzi şi celorlalţi cititori interesaţi de astfel de producţii printr-un comentariu la acest articol.

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.