Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri

GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Top filme de animaţie și desene animate în 2019: The Lego Movie 2, Tory Story 4 sau How to Train Your Dragon

Top filme de animaţie și desene animate în 2019: The Lego Movie 2, Tory Story 4 sau How to Train Your Dragon
Ultima modificare: 30 May 2019, Echipa Giz.ro

Acest an promite să fie unul interesant din perspectiva filmelor de animaţie care îşi vor face loc în sălile de cinema printre numeroasele filme de acţiune sau filme SF.

Evident, numărul producţiilor de animaţie este semnificativ mai mic decât pentru alte genuri de filme, însă aproape în fiecare lună vei avea ocazia să vezi un astfel de film.

În ultimii ani, filmele de animaţie au început să se adreseze unui public semnificativ mai numeros, inclusiv adulţii fiind încurajaţi să vizioneze o astfel de producţie.

Interesul adulţilor pentru astfel de filme este generat parţial de îmbunătăţirea tehnologiilor de realizare, animaţiile actuale fiind undeva la jumătatea distanţei dintre desenele animate din urmă cu 10 ani şi filmele “reale” din punct de vedere al realizării artistice.

Nu în ultimul rând, subiectele abordate s-au diversificat foarte mult, iar o animaţie poate reprezenta o alternativă viabilă la o comedie uşoară de vară.

Filme de animaţie în 2019

Iată cele mai interesante filme de animaţie pe care le vei putea urmări la cinema în 2019

The Lego Movie 2: The Second Part – premieră în 8 februarie 2019

Personajele din prima parte, incluzându-i aici pe Emmet (Chris Pratt) și Wyldstyle (Elizabeth Banks), se reîntorc într-un film animat a cărui acțiune are loc la cinci ani după evenimentele pe care le-am văzut pe marele ecran în 2014. Bricksburg a fost transformat într-un peisaj post-apocaliptic de către invadatorii Duplo, iar dacă Emmet pretinde inițial că totul este în regulă, acesta este nevoit să-și transforme casa într-o navă spațială și să plece în căutarea prietenilor răpiți. Acesta se confruntă cu forțele generalului Sweet Mayhem, un aliat al forțelor Duplo, și încearcă să salveze întregul univers de dezastru.

Filmul este făcut de aceeași echipă de scenariști și regizori, deci ne așteptăm la o producție cel puțin la fel de bună.

How to Train Your Dragon: The Hidden World – premieră în 22 februarie 2019

Cea de-a treia și ultima parte a acestei îndrăgite serii de filme animate, The Hidden World are loc la un un după evenimentele din filmul anterior. După moartea lui Stoick și înfrângerea lui Draco, Berk a devenit un mic paradis în care oamenii și dragonii conviețuiesc în pace. Evenimentele se precipită atunci când Toothless se atașează sentimental de un dragon invizibil neîmblânzit, iar încercarea lui Hiccup de a găsi misterioasa Lume Ascunsă, unde se spune că oamenii și dragonii pot trăi împreună fără să fie deranjați, se dovedește nu doar dificilă, ci se termină și cu o amară constatare.

Scris și regizat de același Dean DeBlois, filmul folosește vocile unor actori cunoscuți precum Jay Baruchel, Cate Blanchett, Craig Ferguson, America Ferrera, Jonah Hill, Kit Harington, Christopher Mintz-Plasse, Justin Rupple, Kristen Wiig și F. Murray Abraham.

The Secret Life of Pets 2 – premieră în 7 iunie 2019

The Secret Life of Pets a fost un succes incontestabil în 2016, iar partea a doua continuă istoria animalelor de casă care au o viață a lor atunci când stăpânii sunt plecați la muncă sau în vacanță. Terrierul Max și prietenii săi, pisica Chloe, șoricarul Buddy, mopsul Mel, papagalul Sweet pea și câinele Duke trec prin noi aventuri, însă producătorii nu au dezvăluit nici un detaliu suplimentar despre scenariu.

Vocile sunt asigurate de aceiași Eric Stonestreet, Kevin Hart, Jenny Slate, Ellie Kemper, Lake Bell, Dana Carvey, Hannibal Buress și Bobby Moynihan, la care se adaugă acum Harrison Ford, Patton Oswalt, Tiffany Haddish, Nick Kroll și Pete Holmes.

Toy Story 4 – premieră în 21 iunie 2019

Una dintre cele mai faimoase serii de animații, dacă nu cumva cea mai faimoasă, se reîntoarce pe marile ecrane în vară și continuă povestea din Toy Story 3. Cu un scenariu scris de Stephany Folsom, care a urmat însă direcțiile trasate de scenariștii anteriori, Toy Story 4 îi are în prim plan pe șeriful Woody (Tom Hanks), Buzz Lightyear (Tim Allen) și prietenii lor care se bucură de noua casă și de atenția noului proprietar Bonnie Anderson. Atmosfera se schimbă atunci când se întâlnesc cu noul Forky, iar aventura în care pornesc le arată cât de mare este lumea pentru niște jucării atât de mici.

Pe lângă cei doi actori menționați, la care se adaugă și alți cunoscuți precum Annie Potts sau Joan Cusack, partea a patra va aduce și vocile noi oferite de Tony Hale, Keegan-Michael Key, Jordan Peele și Keanu Reeves.

Frozen 2 – premieră în 22 noiembrie 2019

Lansat în 2013, Frozen a devenit filmul de animație cu cele mai mari încasări, iar pe fundamentul acestui succes s-a clădit un adevărat imperiu multimedia care include jocuri, cărți, jucării și atracții Disneyland. Nu este de mirare că Disney a pregătit și un nou film, acesta fiind probabil cel mai așteptat film de acest gen din 2019.

Regina Elsa și prințesa Anna, împreună cu prietenii lor Olaf și Kristoff, se vor întoarce pe marele ecran către finalul anului și vor porni într-o aventură în adâncul pădurii pentru a scoate la iveală un vechi secret la regatului. Mai multe detalii sunt necunoscute momentan, dar probabil vor ieși la iveală parțial până în noiembrie.

frozen-2

The Lion King – premieră în 19 iulie 2019

Disney spune despre viitorul film că este un live-action, însă în realitate avem de-a face cu adaptare foto-realistă creată exclusiv digital a cunoscutului film de animație clasică din 1994. Cum subiectul filmului este deja bine cunoscut, nu avem prea mare lucru de spus despre subiect. Conform declarațiilor oficiale, dacă scenariul păstrează foarte multe dintre elementele puse pe hârtie acum 25 de ani de către Irene Mecchi, Jonathan Roberts și Linda Woolverton, acesta aduce însă și câteva elemente noi care să dea un suflu proaspăt filmului.

Vocile vor fi asigurate de către Donald Glover, Seth Rogen, Chiwetel Ejiofor, Billy Eichner, John Oliver, Keegan-Michael Key, Beyoncé Knowles-Carter și James Earl Jones, iar scenariu este scris de către Jeff Nathanson (The Terminal, Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales) după o poveste de Brenda Chapman (The Lion King 1994 și Brave).

Dumbo – premieră în 29 martie 2019

Regizat de către extrem de cunoscutul și apreciatul Tim Burton, viitorul film va oferi o combinație de fantasy și aventură care îl va aveam în prim plan pe Dumbo, un elefant tânăr cu urechi mari care este capabil să zboare. Spre deosebire de Link King, care este doar o recreare modernă a unui desen animat clasic, Dumbo nu va avea prea multe în comun cu filmul de animație Disney din 1941 și nici cu povestirea scrisă de Helen Aberson și Harold Pearl pe care s-a bazat vechea creație. În plus, Dumbo oferă o combinație între live action și animație digitală.

Din puținele detalii disponibile, Dumbo este un elefănțel apreciat care reușește, împreună cu prietenii săi, să salveze circul de la faliment, însă când proprietarii acestuia decid să meargă într-o direcție nou, încep să iasă la iveală secrete mai puțin plăcute. Vocile personajelor 3D sunt asigurate de Colin Farrell, Michael Keaton, Danny DeVito, Eva Green și Alan Arkin.

Spies in Disguise – premieră în 13 septembrie 2019

Un film animat de aventură cu spioni, Spies in Disguise este bazat pe animația scurtă Pigeon:Impossible din 2009. Atunci când un eveniment global neașteptat pune întreaga omenire în pericol, Lance Sterling, cel mai bun spion din lume, îi cere ajutorul prietenului său Walter Beckett, un inventator stângaci și retras. Eroul nostru pleacă să salveze lumea transformat într-un porumbel și se bazează pe prietenul său pentru ambițiosul său plan.

Vocile sunt asigurate de Will Smith, Tom Holland, Karen Gillan, Rashida Jones, DJ Khaled, Ben Mendelsohn și Masi Oka, în timp ce Audi va oferi un RSQ E-tron, un automobil special conceput pentru acest film.

Concluzii

Filmele de animaţie au devenit foarte populare în ultimii ani inclusiv în România, mai ales că sunt atrăgătoare inclusiv pentru adulţi.

Anual, în cinematografele din România ajung câteva producţii interesante pe care ai ocazia să le vezi cu întreaga familie la o ieşire de weekend.

Filme de animaţie în 2018

Iată câteva dintre filmele noastre preferate de animaţie lansate în 2018:

The Incredibles 2 – premieră în 15 iunie 2018

The Incredibles este considerat unul dintre cele mai bune filme de animație făcute vreodată, acesta oferind umor de bună calitate, personaje bine conturate, acțiune din plin și o atmosferă excelentă. După 14 ani, mult așteptata continuare va sosi pe marile ecrane și sperăm că Brad Bird, care a fost scenarist și regizor și pentru primul film, nu ne va dezamăgi.

Noul inamic este Underminer, iar Mr. Incredible, un tătic casnic care se ocupă de creșterea celor trei copii, trebuie să se alieze iar cu Frozone pentru a-l putea învinge.

Ralph Breaks the Internet: Wreck-It Ralph 2 – premieră în 21 noiembrie 2018

După șase ani, continuarea faimosului Wreck-It Ralph are în prim plan aceleași personaje virtuale din jocurile electronice ale unei săli care prin viață în fiecare seară. Wreck-It Ralph pornește acum într-o nouă aventură în căutarea unei rezolvări pentru problema lui Vanellope și a jocului său Sugar Rush, iar pe drum cei doi vor interacționa cu o galerie consistentă de personaje Disney mai vechi, cum ar fi faimoasele prințese Ariel, Belle, Rapunzel, Merida sau Anna, dar și mai noi, cum ar fi Iron Man sau C-3PO, R2-D2, Yoda și Leia din Star Wars.

La acestea se adaugă un pachet consistent de universuri, obiceiuri și aventuri total noi pentru ei, acest film promițând să fie o urmare demnă de primul titlu din serie.

Hotel Transylvania 3: Summer Vacation – 13 iulie 2018

La șase ani după aventurile din partea a doua a acestei serii deja faimoase, contele Dracula, împreună cu Mavis, Johnny și resul familiei sale de omanei sau monștri, pleacă într-o croazieră de lux la bordul unui pachebot Monster Cruise. Lucrurile scapă de sub control atunci când Dracula se îndrăgostește de Ericka, misteriosul căpitan al navei, și află că aceasta este o urmașă a faimosului luptător cu vampirii Abraham van Helsing.

Bine înțeles, croaziera se transformă într-o aventură în care ceata lui Dracula încearcă să-l oprească cât mai este timp, și să oprească totodată necazurile care amenință toate creaturile non-umane din lume.

Peter Rabbit – premieră în 9 februarie 2018

Bazat pe cartea cu același titlu a autoarei Beatrix Potter, Peter Rabbit prezintă aventurile unui iepure pus pe șotii care încearcă să se strecoare în grădina de legume a vecinului Mr. McGregor. Conflictul dintre cei doi devine și mai acut atunci când și iepure, și grădinarul, încearcă să cucerească afecțiunea unei iubitoare de animale din vecinătate: Bea.

Producția Sony Pictures folosește o suită de voci faimoase, printre care se numără Daisy Ridley, Margot Robbie, Domhnall Gleeson, Sam Neill și James Corden.

Sherlock Gnomes – premieră în 23 martie 2018

O urmare directă a filmului Gnomeo & Juliet din 2011, Sherlock Gnomes merge în aceeași direcție și combină comedia romantică cu aventura, misterul și, bine înțeles, animația 3D. În urma dispariției a mai multor gnomi din grădină, Gnomeo și Juliet îi angajează pe detectivul Sherlock Gnomes și pe ajutorul său Gnome Watson pentru a elucida misterul și a-i găsi pe făptași.

În acest moment nu știm prea multe lucruri suplimentare despre subiect, însă știm că distribuția vocilor este una de vârf: James McAvoy, Emily Blunt, Johnny Depp, Michael Caine, Maggie Smith, Mary J. Blige și Stephen Merchant.

https://www.youtube.com/watch?v=TR-sefx8ncI

Early Man – premieră în 24 ianuarie 2018

Un film de animație ceva mai puțin obișnuit în vremurile noastre deoarece folosește tehnica de animație stop-motion în locul deja comunelor imagini generate pe calculator, Early Man prezintă aventurile unui om al peșterii care încearcă să-și salveze tribul de invazia unei grupări superioare din punct de vedere tehnologic și social. Filmul pune în față în față o civilizație preistorică din vremurile în care mamuții blănoși încă mai trăiau și o civilizație din Epoca Bronzului, Dug, Goona și animalul de companie Hognob încercând să oprească mersul istoriei pentru a-și salva semenii.

Printre voci se remarcă Tom Hiddleston, Maisie Williams și Eddie Redmayne.

Isle of Dogs – premieră în 23 martie 2018

Un alt film de animație bazat pe stop-motion, Isle of Dogs este un titlu incitant. Acțiunea se desfășoară într-o viitoare și fictivă Japonie distopică în care toți câinii au fost exilați pe o insulă pentru a preveni gripa canină. Viața plictisitoare a celor cinci câini Chief, Rex, Boss, Duke și King se schimbă atunci când îl întâlnesc pe Atari Kobayashi, un copil venit să-și caute câinele exilat, Aceștia nu îl vor ajuta doar să-l găsească pe Spot, dar și să se ferească de autoritățile japoneze care au venit pe insulă cu scopul de a-l reține pe copil.

Vocile sunt asigurate de către o distribuție de top: Scarlett Johansson, Bill Murray, Tilda Swinton, Bryan Cranston, Edward Norton, Jeff Goldblum, Liev Schreiber, Ken Watanabe și Harvey Keitel.

The Grinch – premieră în 18 octombrie 2018

Bazat pe faimoasa carte pentru copii “Cum a furat Grinch Crăciunul” scrisă de Dr. Seuss, filmul propune o nouă viziune pentru aventurile morocănosului Grinch și a câinelui său Max în încercarea lor de a ruina bucuria sărbătorilor sătenilor din Whoville. Cei doi, care vor încerca să fure cadourile, brazii împodobiți și mâncarea pregătite pentru Crăciun, nu sunt la prima apariție pe marele ecran: pe lângă filmul din 2000 cu Jim Carrey, aceștia au mai apărut într-o producție TV veche cu Boris Carloff.

Mai multe detalii nu sunt cunoscute în acest moment, însă știm deja că vocea lui Grinch va fi asigurată de Benedict Cumberbatch.

the-grinch-2018

Smallfoot – premieră în 28 septembrie 2018

Bazat pe un scenariu scris de către Sergio Pablos, același autor care ne-a oferit și Despicable Me, Smallfoot ne prezintă o aventură interesantă și amuzantă. Migo, un om al zăpezilor, crede că așa-numiții smallfoot (picioare mici, o evidentă glumă care se referă la Big Foot) chiar există și este decis să-i descopere în ciuda faptului că este ridiculizat de ceilalți yeti.

Vocile sunt asigurate de către Channing Tatum, Danny DeVito, LeBron James, Common și James Corden.

2 comentarii

  1. Maryan

    7 January 2016 la 18:40

    Super, imi place aceasta lista! :)

  2. Andrei

    12 February 2016 la 14:04

    Le-am vazut pe toate, dar cum de nu s-a strecurat prin lista si Hotel Transilvania 1 sau 2? S-a tot vorbit de ele ca ''au rupt''. :d

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.