GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Aplicaţii pentru planificarea vacanţelor – transport, cazare şi ghiduri turistice

Autor: Echipa Giz.ro

Un smartphone este suficient pentru a stabili planul unei vacanţe reuşite, de la transport cu trenul sau avionul până la cazare şi ghiduri turistice.

Atunci când vrei să pleci într-o vacanţă alături de cei dragi, un simplu smartphone sau, pentru comoditate, o tabletă este suficient(ă) pentru a face toate pregătirile necesare.

Astfel, prin intermediul unor aplicaţii gratuite şi intuitive disponibile pentru Android, iPhone / iPad şi chiar Windows Phone, îţi poţi planifica de la cap la coadă întreaga călătorie, iar în unele cazuri poţi chiar să plăteşti direct cu cardul unele servicii, cum ar fi cazarea la hotel.

Planificarea unei excursii presupune trei mari obiective: stabilirea modalităţii de transport, alegerea unui loc de cazare şi identificarea principalelor obiective turistice.

Planificarea vacantelor este mai simpla cu telefonul mobil

Planificarea vacantelor este mai simpla cu telefonul mobil

Aplicaţii pentru transport

Stabilirea modalităţii de transport depinde în bună măsură de destinaţie. Pentru o vacanţă în străinătate, în special în Vestul Europei, vei apela cel mai probabil la un avion. Într-o astfel de situaţie, îţi recomandăm să foloseşti o aplicaţie care să listeze rute aeriene de la cât mai multe companii, iar una dintre cele mai bune soluţii în acest sens este Paravion.

Disponibilă pentru Android şi iPhone / iPad, aplicaţia îţi permite să faci rezervări de bilete de avion pentru numeroase rute şi o poţi alege pe cea mai convenabilă pentru tine ca preţ şi orar. Alternativ, poţi încerca şi aplicaţiile companiilor aeriene, care ocazional oferă reduceri pe anumite rute.

Pentru călătorii în Grecia, Turcia sau în ţară, cele mai rentabile variante sunt autocarele şi trenul. Aplicaţia Info Autogări pentru Android te ajută să găseşti cele mai bune autocare pentru destinaţia ta, cu detalii despre locul şi data plecării şi destinaţiei, compania care operează pe acel traseu şi datele de contact ale acesteia. Din păcate, rezervări de bilete pe anumite rute se pot face doar pe site-ul în varianta desktop.

Biletele de avion pot fi cumparate cu usurinta de pe internet

Biletele de avion pot fi cumparate cu usurinta de pe internet

Pe anumite rute, trenul este o soluţie mai confortabilă. Până de curând, aplicaţia Mersul Trenururilor pentru Android şi iPhone / iPad era utilă pentru planificarea călătoriei, însă aceasta nu mai este actualizată, astfel că soluţia de rezervă este site-ul de mobil al CFR-ului, care are o interfaţă spartană. Pentru a cumpăra online bilete trebuie să te orientezi spre site-ul în versiune desktop.

În cazul în care mergi cu maşina personală în vacanţă, Google Maps este probabil cea mai bună soluţie pentru a-ţi planifica cea mai scurtă sau cea mai rapidă rută.

Aplicaţii pentru cazare

După ce îţi planifici modul în care ajungi în destinaţia de vacanţă, trebuie să te gândeşti unde te vei caza, iar aici poţi apela la două aplicaţii majore.

Una dintre cele mai populare aplicaţii pentru rezervări la hoteluri este Booking (Android, iPhone / iPad). Aceasta îţi permite să vizualizezi numeroase hoteluri din zona respectivă, să vezi poze din camerele disponibile, să citeşti review-uri detaliate ale utilizatorilor şi să rezervi camere inclusiv cu preţul afişat în lei. Principalul avantaj este că preţurile sunt în general mai mici decât cele de la recepţie.

Dacă hotelurile sunt prea scumpe, te poţi orienta spre Airbnb (Android, iPhone / iPad), o aplicaţie unde poţi găsi oferte de cazare din partea persoanelor particulare. Pe lângă preţurile mai mici decât cele de la hotel, aplicaţia îţi permite să rezervi o cameră într-un apartament sau chiar un apartament întreg, în funcţie de preferinţe. Sistemul este bine pus la punct şi ai numeroase review-uri pentru a afla cât de primitoare este gazda ta. Aplicaţia este utilă în special pentru destinaţiile externe, însă în ultima perioadă au început să apară tot mai multe oferte şi pentru marile oraşe din România.

Rezervarea la hotel sau la un particular este la un click distanta

Rezervarea la hotel sau la un particular este la un click distanta

Ghiduri turistice pentru vacanţe

Ultimul pas pentru planificarea unei vacanţe este stabilirea unui itinerariu, iar aici îţi vin în ajutor o serie de aplicaţii care prezintă principalele atracţii turistice ale oraşului sau staţiunii pe care o vizitezi.

O astfel de aplicaţie este Triposo, care poate fi utilizată pe telefoanele şi tablete Android sau cu iOS. Cu ajutorul ei, poţi descărca ghiduri turistice pentru numeroase oraşe sau chiar ţări întregi pe care ulterior le poţi folosi inclusiv offline, astfel că nu ai neapărat nevoie de o conexiune activă la internet. Ghidurile includ harta oraşului sau a staţiunii, principalele obiective turistice, locuri de unde poţi avea privelişti spectaculoase sau diverse restaurante şi cluburi de noapte. Există ghiduri turistice inclusiv pentru staţiuni şi oraşe din România, însă pentru moment acestea nu sunt foarte bine dezvoltate.

TripAdvisor (Android, iPhone / iPad) este o altă aplicaţie de acest gen, ceva mai complexă decât Triposo, întrucât îţi permite inclusiv să faci rezervări la hoteluri sau la restaurante prin intermediul aplicaţiilor pentru Android şi iPhone. Şi aici poţi descărca hărţi cu puncte de interes pentru peşte 300 de oraşe din întreaga lume, însă ai avantajul că poţi citi şi review-urile utilizatorilor pentru a afla dacă merită să mergi într-un anumit loc.

Anumite aplicatii iti spun care sunt principalele atractii turistice ale orasului pe care il vizitezi

Anumite aplicatii iti spun care sunt principalele atractii turistice ale orasului pe care il vizitezi

Aplicaţie all-in-one: TripIt

Pentru cei care folosesc frecvent serviciile de rezervări pentru hoteluri, maşini şi restaurante, TripIt este o aplicaţie esenţială, indiferent că utilizezi Android sau iPhone. Aceasta îţi creează un itinerariu pentru fiecare zi a vacanţei dacă trimiţi la o simplă adresa de mail confirmările de rezervare pentru hotel, restaurant sau maşină de închiriat. Astfel, vei vedea într-un singur loc tot ce trebuie să faci în ziua respectivă a vacanţei.

Concluzii

Prin utilizarea unor astfel de aplicaţii îţi poţi planifica mult mai uşor vacanţele în ţară şi în străinătate. În plus, ai toate şansele să obţii preţuri mai bune, întrucât poţi beneficia frecvent de reduceri de preţ la călătoriile cu avionul sau trenul, dar şi la hoteluri.

În plus, prin organizarea propriei vacanţei îţi poţi face planuri proprii fără să mai depinzi de o agenţie de turism.
Totuşi, dacă vrei să ai parte de o vacanţă cât mai relaxată fără să-ţi baţi capul cu diverse rezervări pe trebuie să le faci, poţi oricând să apelezi la serviciile unei agenţii de turism, care cel puţin teoretic ar trebui să te ajute în acest sens.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri