GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Asus ZenBook Pro 14 Duo OLED UX8402 review – portabilul cu două ecrane, versiunea 2022

Testat pe data de 30 martie 2022
Pe scurt: Dacă sunteți în căutarea unui laptop portabil cu două ecrane, noul ZenBook Pro 14 Duo din 2022 este mai bun ca niciodată. Acesta oferă acum două ecrane excelente, o construcție elegantă și rafinată ergonomic, tastatură și touchpad îmbunătățite, conectivitate mai bogată și un salt masiv la capitolele performanțe și răcire. Totuși, înainte de a face o achiziție, trebuie să înțelegeți și limitările acestui design, date de poziționarea tastaturii și touchpad-ului în partea inferioară a șasiului.
Produs testat: ASUS ZenBook Pro 14 Duo   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 4,25/5    Pret: de la 8000 lei Lei

Primele ZenBook-uri Duo, laptopuri portabile cu două ecrane, își făceau apariția acum câțiva ani, iar între timp cei de la Asus au adunat impresiile utilizatorilor și le-au transpus în update-ul 2022 al acestei serii, de departe cel mai echilibrat dintre cele disponibile până acum.

Astfel, în acest articol vom discuta în detaliu despre Asus ZenBook Pro 14 Duo UX8402, un nume complex asociat unui produs mai interesant ca niciodată.

În comparațiile cu seriile precedente, versiunea 2022 Pro 14 Duo este semnificativ mai performată și mai bine răcită, ergonomic îmbunătățită în multiple moduri, dar și ceva mai grea. Printre schimbările pozitive, enumerăm includerea unor ecrane cu formate 16:10 și paneluri de mai bună calitate, conectică mai practică, o baterie de capacitate sporită, și un sistem de răcire adecvat hardware-ului implementat, mai rapid decât cele oferit de versiunile precedente.

Drept urmare, ZenBook-ul Pro 14 Duo este o opțiune mult mai interesantă pentru cei ce doresc un notebook cu două ecrane capabil de performanțe bune în special în taskuri profesionale solicitante pe partea de procesor, dar totuși într-un format relativ compact și portabil, de sub 1.8 kilograme.

Totuși limitările practice ale formatului cu două ecrane rămân însă prezente, astfel că seria Pro 14 Duo se adresează celor care cu adevărat au nevoie de cele două ecrane și vor accepta aspectele pozitive și negative aferente ale unui astfel de design.

asus zenbook pro main

Specificații Asus ZenBook Pro 14 Duo OLED UX8402

Ecran14,5″, 16:10, lucios, tactil, 2880 x 1800 px, 120 Hz, OLED
ecran secundar: 12,7″, 32:10, mat, tactil, 2880 x 864 px, 120 Hz, IPS
ProcesorIntel Alder Lake 12th-gen, Core i7-12700H, 6P+8E/20T
opțiuni: Core i5-12500H și i9-12900H
VideoIntel Iris Xe, NVIDIA RTX 3050Ti 4GB (35-65W)
Memorie16 GB LPDDR5-4800 (lipiți), max 32 GB
Stocare1x M.2 PCIe 4.0 x4 SSD (Samsung PM9A1), un singur slot M.2 2280
ConectivitateWireless 6E (Intel AX211), Bluetooth 5.2
Porturi1x USB-A 3.2 gen2, 2x USB-C 3.2 cu Thunderbolt 4, HDMI 2.1, microSD card reader, audio jack
Baterie76 Wh, încărcător 180W cu încărcare rapidă, încărcare USB-C max 100W
Dimensiuni311 mm x 221 mm x 16,9 mm
Greutate1,75 kg, încărcător 0,54 kg
Alteletastatură iluminare albă, webcam HD cu IR și senzor RGB, audio stereo

Construcție și design

Noul ZenBook Pro 14 DUO din 2022 este construit pe aceleași linii de design ca generația anterioară, oferind un ecran principal standard care este însoțit de un ecran secundar de două ori mai mic, amplasat pe jumătatea superioară a șasiului, si o tastatură secondată de touchpad împinse frontal în spațiul rămas disponibil.

asus zenbook pro duo

Mecanismul care susține și ridică ecranul secundar atunci când deschideți laptopul a fost însă complet refăcut, acesta permițând acum înclinarea micului ecran într-un unghi cu vizibilitate mai bună. Mai mult, acest ecran secundar beneficiază de un panou cu luminozitate mai mare și un strat anti-glare mai bun. Chiar dacă am fost oarecum sceptic la început, upgradeul este sesizabil, deoarece acum nu se mai văd schimbări neplăcute de culoare atunci când ecranul secundar este văzut dintr-un unghi prea mare și nici nu am mai fost nevoit să mă aplec peste el pentru o lizibilitate bună.

O altă schimbare este dispariția sistemului ErgoLift, ZenBook Pro 14 DUO stând pe masă la fel ca orice alt laptop standard. Ecranul principal este acum atașat de mecanismul culisant al ecranului secundar, iar schimbarea a permis implementarea unei rame mai înguste între cele două ecrane și a lăsat mai mult spațiu pentru a permite utilizarea unui ecran mai înalt cu raport 16:10.

În plus, dispariția ErgoLift a lăsat liberă partea din spate a carcasei, această zonă fiind utilizată de ASUS pentru sistemul de răcire și conectorii de alimentare, HDMI și cititorul pentru carduri MicroSD.

Părțile laterale sunt acum mai aerisite, stânga oferind doar conectorul audio, în timp ce dreapta oferă un port USB-A și două porturi USB-C cu compatibilitate Thunderbolt 4. Portul HDMI este conectat direct la placa video dedicată, în timp ce porturile USB-C sunt conectate la interfața grafică integrată. Nu am prea multe de reproșat aici, poate doar lipsa unui card reader SD, nu limitat doar la MicroSD.

Lipsa ErgoLift nu mai permite ridicarea laptopului de pe masă pentru o răcire mai bună, însă fantele de admisie sunt bine plasate deoarece nu pot fi obturate ușor iar performanța răcirii nu a fost afectată. Sistemul de răcire a fost de asemenea reproiectat pentru a face față cerințelor mai ridicate ale hardware-ului din actuala generație, iar aerul cald nu mai este împins către ecran, ci către spate și către stânga.

Dacă dispariția ErgoLift nu vă place deoarece acest sistem înclina tastatura într-un unghi cu ergonomie mai bună, noua versiune a suportului opțional Ergolift Stand rezolvă aceasta problemă. Acesta este mai bine proiectat decât modelele anterioare deoarece adezivul nu se jupoaie ușor, oferă o stabilitate și aderență bune, ridică tastatura și ecranul, în timp ce îmbunătățesc admisia aerului prin duzele de pe capacul inferior și poate fi ușor pliat atunci când nu aveți nevoie de el.

Privind în ansamblu, laptopul este bine construit și ușor de manevrat. Ecranul principal poate fi înclinat acum la 160 de grade, făcând deci mai practic lucrul cu laptopul pe genunchi, iar LED-urile de semnalizare sunt amplasate pe laterale și nu deranjează.

Atenție însă, noul mecanism al ecranelor lasă un spațiu între rama inferioară a ecranului principal și partea din spate a șasiului în care un cablu se poate strecura destul de ușor, deci va trebuie să fiți atenți când închideți capacul pentru a evita un incident cu urmări neplăcute.

asus zenbook pro 14 duo gap back

Și aspectul estetic a fost luat în seamă, noua versiune din 2022 fiind ușor revizuită. Capacul este mai simplu iar cercurile concentrice specifice gamei ZenBook sunt mai discrete, o schimbare văzută de altfel și în cazul altor laptopuri din această gamă lansată în acest an. Suprafața gri-închis a capacului este încă sensibilă la amprente și mizerie, însă mai puțin sensibilă decât suprafața lucioasă a generației anterioare.

Și am ajuns în final la cel mai critic aspect al acestui laptop, poziția tastaturii și touchpad-ului. Deoarece acestea sunt împinse în față pentru a face loc ecranului secundar, ceea ce schimba radical ergonomia acestor periferice și a întregului laptop.

Utilizarea lui ZenBook Pro 14 DUO este în general bună dacă lucrați pe o masă cu suprafață amplă deoarece lipsa unui rest-pad implică sprijinirea mâinilor pe suprafața acesteia. În același timp însă, veți fi nevoit să împingeți laptopul cu 10 – 15 cm mai departe decât ați poziționa un laptop standard, iar din aceasta cauza, și ecranul de 14” va sta mai departe de ochi și se va simți mai degrabă ca un ecran de 13”, după cum se vede și din imaginea de mai jos.

Lipsa unui rest-pad face anevoioasă utilizarea în spații înghesuite sau în poziții atipice cum ar fi pe genunchi sau în pat deoarece va trebui țineți mâinile în aer într-o poziție obositoare mai greu de susținut pe perioade îndelungate. Experiența fiecăruia poate fi diferită, așa cum se întâmplă de multe ori, însă din punctul meu de vedere, ZenBook Pro 14 DUO este un laptop care poate fi utilizat în condiții optime doar așezat pe masă.

Tastatură și touchpad

Nu am fost entuziasmat de implementarea anterioară a tastaturii de pe ZenBook Pro 14 DUO deoarece folosea butoane mici de 13 x 14 mm, însă situația este mai bună acum deoarece ASUS a găsit loc pentru butoane standard de 15 x 15 mm.

Amplasând touchpad-ul în dreapta tastaturii, spațiul rămas pentru blocul de taste nu poate fi prea mare, deci și acum avem de-a face cu o aranjare mai înghesuită decât în cazul unui ZenBook de 14” cu design standard. Chiar dacă unele butoane precum Caps Lock, Shift sau Enter sunt mai mici decât ne-am dori, tastatura rămâne în final acceptabilă dacă ținem cont de design.

asus zenbook pro 14 duo keyboard clickpad

O particularitate a acestei tastaturi sunt cele trei butoane amplasate deasupra touchpad-ului. Unul este folosit pentru activarea și dezactivarea funcției ScreenPad, în timp ce celelalte două sunt folosite pentru mutarea mai ușoară a aplicațiilor între cele două ecran.

Mecanismul tastelor este bun, oferind o cursă și un răspuns plăcute, iar suprafața butoanelor este plăcută la atingere și rezistentă la urmele de folosire. Cei cu mâini mai mari probabil că nu se vor putea însă bucura pe deplin de această tastatură bune din cauza aranjării cam înghesuite menționată mai sus.

Sistemul de iluminare oferă LED-uri albe cu trei setări pentru intensitate. Tastatură oferă nu doar un indicator luminos pentru Caps Lock, dar și indicatoare pentru camera Web și microfon (amplasate pe tastele F9 și F10), iar reactivarea iluminării se face și cu o atingere ușoară pe touchpad. În plus, există și un senzor de luminozitate care activează iluminarea de fundal numai în condiții de iluminare mai slabă.

Amplasat în dreapta tastaturii, touchpad-ul este și el cam mic. Suprafața de sticlă este sensibilă și precisă, iar touch-pad-ul are acum și o margine mai proeminentă pentru a simți când ajungeți la marginea lui. Butoanele sunt tăcute și au o cursă sesizabilă plăcută. Din păcate, chiar dacă este un touchpad bun, plăcerea utilizării este limitată de suprafața mică care nu oferă o libertate prea mare.

Nu există senzor pentru amprente, doar o cameră infraroșie care oferă autentificare biometrică și integrare cu platforma Windows Hello.

Ecran

Ambele ecrane oferite de ZenBook Pro 14 Duo OLED UX8402 au fost actualizate în acest an. Ecranul principal este acum unul tactil cu diagonală de 14,5”, raport de aspect 16:10, rezoluție 2,8K și panou OLED cu luminozitate de 550 nits și acoperire integrală a spectrului coloristic DCI-P3. Pe lângă nivelul de negru profund și timpii mici de răspuns specifici OLED, acesta se remarcă și prin rata de împrospătare de 120 Hz.

Din cauza particularității tehnologiei OLED, luminozitatea maximă de 550 nits este însă cam înșelătoare. Pe un ecran care afișa 16% alb și restul negru, am măsurat sub 400 nits în modul SDR și cam 400 nits în modul HDR. Probabil că ASUS a măsurat cei 550 nits într-o fereastră cu mult mai puțin de 16% alb, deci nu ar trebui să vă așteptați la același nivel de luminozitate ca în cazul unui ecran IPS cu 550 nits.

  • Panel HardwareID: Samsung SDC416D (ATNA45AF01-0);
  • Coverage: 100% sRGB, 97.5% Adobe RGB, 99.6% DCI-P3;
  • Type: 10-bit with HDR500;
  • Measured gamma: 2.23;
  • Max brightness in the middle of the screen: 350.84 cd/m2 on power;
  • Min brightness in the middle of the screen: 1.43 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 1:1;
  • White point: 6500 K;
  • Black on max brightness: 0 cd/m2;
  • PWM: No.

Ecranul a venit din fabrică bine calibrat și oferă o uniformitate bună pentru culoare si luminozitate. Evident, fiind vorba de un OLED< nu ar trebui să vă faceți griji pentru bleeding.

Consider că este foarte important ca cei interesați de acest laptop ar trebui însă să se informeze în prealabil despre particularitățile ecranelor OLED, mai rar întâlnite pe laptopuri, și să decidă dacă avantajele precum nivelul de negru, contrastul, culorile sau emisia scăzută de lumină albastră și dezavantajele precum pâlpâirea, banding-ul nuanțelor de gri, pierderea detaliilor în zonele foarte întunecate sau chiar burn-in-ul sunt acceptabile. Ecranele Samsung din această nouă generație au rezolvat multe din probleme mai vechi ale tehnologiei, însă chiar și așa, există încă diferențe de comportament față de panelurile IPS, iar cei interesați ar trebui să le înțeleagă înainte de a face o achiziție.

Ecranul secondar tactil Screenpad are o diagonală de 12,7”, raport de aspect 32:10, panou IPS și un strat protector mat cu tratament anti-glare. Acesta este mai strălucitor și oferă culori mai bune decât precedentele implementări ZenBook DUO, oferind deci si o experiență superioară în utilizare.

  • Panel HardwareID: BOE BOE0A8D (NV127H4M-NX1);
  • Coverage: 99.9% sRGB, 90.0% Adobe RGB, 97.0% DCI-P3;
  • Type: 8-bit;
  • Measured gamma: 2.23;
  • Max brightness in the middle of the screen: 657.794 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 1034:1;
  • White point: 6900 K;
  • Black on max brightness: 0.63 cd/m2;
  • PWM: No.

Acest ecran necesită ușoare ajustări pentru gama și temperatură, dar rămâne în final un ecran bun și uniform.

Ambele ecrane oferă un strat tactil pentru controlul mai simplu dar și compatibilitate cu stiloul digital din pachet. Un model nou, acesta oferă un acumulator intern, încărcare USB-C și multiple capete, putând fi folosit pentru desen, adnotări sau orice altceva doriți. Comportamentul este mai bun decât în cazul generației anterioare, însă consider în continuare că ScreenPad necesită niște algoritmi de palm-rejection mai buni pentru a elimina inerentele atingeri accidentale cu mâna.

asus zenbook pro 14 duo screenpad pen

Software-ul ScreenPad a fost și el îmbunătățit, permițând un control mai bun pentru modul de poziționare a aplicațiilor în cele două ecrane sau afișarea barelor de instrumente din aplicațiile compatibile precum Photoshop, After Effects sau Premiere în cadrul ecranului secundar pentru a putea beneficia de un spațiu mai curat în ecranul principal.

Hardware și performanțe

Laptopul testat de noi oferă o configurație de vârf pentru gama Asus ZenBook Pro 14 DUO, modelul X8402ZE având de lista de specificații un procesor Intel Core i7-12700H, interfață grafică Intel Iris Xe integrată dublată de o soluție dedicată NVIDIA RTX 3050Ti, 16 GB de memorie LPDDR5-4800 și o unitate de stocare SSD rapidă PCIe gen4 cu capacitate de 1 tB. Laptopul a fost testat cu software-ul timpuriu disponibil la începutul lunii mai 2022, adică BIOS 206, MyAsus 3.1.3 și ProArt Center 1.2.20.0, deci unele schimbări de comportament sunt posibile.

Laptopul este deci clădit pe platforma Intel Alder Lake, generația a 12-a Intel Core, si folosește procesorul mainstream Core i7-12700H, care oferă 6 nuclee Performance și 8 nuclee Efficiency cu un total de 20 de fire de execuție. Implementarea de față are o limită de putere de circa 50W, deci nu ar trebui să ne așteptăm la nivelul de performanțe văzut la laptopurile full-size.

Placa video dedicată GeForce RTX 3050Ti oferă 4 GB de memorie video și are o limită de putere de 65W cu Dynamic Boost activat, deci este ceva mai puternică decât implementările văzute pe laptopurile compacte precum ROG Flow sau VivoBook Pro 14X. Interfața integrată Iris Xe oferă 96 de unități de procesare și frecvențe maxime de 1,45 GHz.

Memoria RAM este de tip LPDDR5-4800 și este disponibilă în implementări dual-channel cu capacități de 8, 16 sau 32 GB. Memoria este lipită însă pe placa de bază, deci va trebui să vă gândiți de la bun început care este capacitatea necesară deoarece o actualizare este exclusă. Unitatea de stocare SSD este un model Samsung PM9A1 PCIe 4 cu performanțe excelente, aceasta fiind de altfel și singura componentă care poate fi schimbată. Accesul la aceasta se face ușor, necesitând doar înlăturarea șuruburilor care fixează capacul inferior.

Software-ul este compus din aplicația MyASUS, care oferă acces la cam toate setările pentru ecran, baterie și profiluri de putere, și ProArt Creator Hub control center. Laptopul oferă trei profiluri de putere:

  • Performance: procesor și placă video cu alocările maxime mai sus menționate, nivel de zgomot 50 dB.
  • Standard: procesor și placă video cu ceva limite de putere, nivel de zgomot 43 dB.
  • Whisper: procesor și placă video puternic limitate pentru un nivel de zgomot de sub 30 dB.

Whisper este ideal pentru lucrul de zi cu zi deoarece este tăcut și suficient de performant, în timp ce pentru regimul intensiv aș recomanda Standard, deoarece Performance este prea zgomotos.

Cam așa arată comportamentul lui Asus ZenBook Pro 14 DUO într-un regim uzual.

Pentru testele de performanță, am început cu CineBench R15 folosit preț de 15 cicluri cu 2-3 secunde pauză între ele. Cu profilul Performance activat, procesorul Core i7-12700H a urcat până la un consum de 80W, dar a coborând apoi treptat până la 54W, temperaturile fiind de circa 82 – 85 de grade iar nivelul de zgomot de 50 dB. Scorul CineBench R15 obținut a fost de 2100 puncte.

Dacă alegem profilul Standard, procesorul se stabilizează la un consum de circa 43W, unde nivelul de zgomot este de circa 43 dB, iar temperaturile sunt sub 80 de grade. Penalizarea de performantă este mică, de circa 5 procente, scorul CineBench R15 fiind acum de 2000 de puncte.

Cu profilul Whisper activat, nivelul de zgomot este de sub 30 dB iar temperaturile ating circa 65 de grade, însă consumul este limitat la 15 – 25W iar procesorul oferă acum circa 40 – 50 de procente din potențialul maxim văzut mai sus.

Pe baterie, procesorul poate atinge un consum maxim de 40W în condițiile unui nivel de zgomot de 40 dB, performanțele fiind foarte bune pentru acest mod de lucru.

cinebench1 zenbook pro duo

Pentru a pune lucrurile într-o perspectivă mai bună, am comparat scorurile obținute de această implementare i7-12700H cu alte soluții i7 sau i9, portabile sau full-size, cu Ryzen 9 și cu generația anterioară i7-1165G7 din ZenBook 14 DUO de anul trecut.

Am trecut apoi la testele mai dure de CineBench R23 și Blender, unde comportamentul a fost similar celui văzut mai sus.

 

Cam așa arată rezultatele în 3DMark CPU Test.

Pentru testele combinate de CPU și GPU am apelat la testul de stres din 3DMark. Laptopul a trecut cu succes de acest test, semn că energia termică acumulată în interior este ținută bine sub control iar performanțele nu se degradează vizibil în timpul sesiunilor lungi și intense de lucru.

Am trecut apoi la tradiționala suită de teste sintetice, testele fiind făcute cu profilul Performance activat și la rezoluție FullHD.

  • 3DMark 13 – Fire Strike: 12413 (Graphics – 13530, Physics – 26519, Combined – 5137);
  • 3DMark 13 – Port Royal: 565;
  • 3DMark 13 – Time Spy: 5835 (Graphics – 5345, CPU – 12150);
  • Uniengine Superposition – 1080p Extreme: 3079;
  • Uniengine Superposition – 1080p Medium: 9844;
  • Handbrake 1.3.3 (4K to 1080p encode): 58.68 average fps;
  • PassMark 10: Rating: 6737 (CPU: 30281, 3D Graphics: 11805, Memory: 2875, Disk: 39986);
  • PCMark 10: 6749 (Essentials – 10271, Productivity – 8857, Digital Content Creation – 9173);
  • GeekBench 5.4.3 64-bit: –Single-Core: 1513, Multi-core: 8521;
  • CineBench R15 (best run): CPU 2493 cb, CPU Single Core 257 cb;
  • CineBench R20 (best run): CPU 6022 cb, CPU Single Core 682 cb;
  • CineBench R23: CPU 15618 cb (best run), CPU 13870 (10 min loop test), CPU Single Core 1772 CB (best run);
  • x265 HD Benchmark 64-bit: 26.38 s.

Am testat apoi și cu suita de aplicații profesionale pe care o folosim de obicei.

  • Blender 3.01 – BMW Car scene- CPU Compute: 2m 43s ;
  • Blender 3.01 – BMW Car scene- GPU Compute: 44s (CUDA), 23s (Optix);
  • Blender 3.01 – Classroom scene – CPU Compute: 6m 38s;
  • Blender 3.01 – Classroom scene – GPU Compute: 1m 32s (CUDA), 51s (Optix);
  • PugetBench – DaVinci Resolve: 923 points;
  • PugetBench – Adobe After Effects: crashed;
  • PugetBench – Adobe Photoshop: 820;
  • PugetBench – Adobe Premiere: 782;
  • SPECviewperf 2020 – 3DSMax: 58.25;
  • SPECviewperf 2020 – Catia: 33.79;
  • SPECviewperf 2020 – Creo: 71.22;
  • SPECviewperf 2020 – Energy: 11.09;
  • SPECviewperf 2020 – Maya: 211.02;
  • SPECviewperf 2020 – Medical: 17.95;
  • SPECviewperf 2020 – SNX: 12.23;
  • SPECviewperf 2020 – SW: 124.75.
  • V-Ray Benchmark: CPU – 8293 vsamples, GPU CUDA – 206 vpaths;

Rezultatele sunt bune pentru un astfel de laptop. Acest se situează sub nivelul unor laptopuri cu un singur ecran precum Asus ROG Zephyrus G14 sau Razer Blade 14, dar este mai puternic decât alte soluții similar din clasa mai mică de 14”. Procesorul i7-12700H se comportă excelent în cursul testelor scurte, unde poate atinge consumul maxim sau prin preajma acestuia, și bine în cele mai lungi, când consumul coboară la 50-55W.

Placa video RTX 3050Ti depășește soluțiile similare din ROG Flow Z13/X13 sau VivoBook Pro 14X deoarece beneficiază și o limită de putere mai ridicată, 65W fata de numai 40 – 50W, și depășește și cunoscutul Dell XPS 15, o alegere frecventă în domeniul creativității digitale. Comparat cu modelul de anul trecut, cel din 2022 este aproape dublu în testele de CPU multithreading sau cele GPU.

Toate aceste rezultate sunt posibile cu profilul Performance activat, care este cam zgomotos deoarece atinge un nivel de 48 – 50dB. Dacă vreți liniște, profilul Standard atinge un maximum de 43 dB, iar scorurile arată cam așa:

  • 3DMark 13 – Fire Strike: 11044 (Graphics – 12117, Physics – 26112, Combined – 4366);
  • 3DMark 13 – Time Spy: 5135 (Graphics – 4669, CPU – 11850);
  • Uniengine Superposition – 1080p Medium: 8766;
  • CineBench R20 (best run): CPU 5630 cb, CPU Single Core 596 cb;
  • x265 HD Benchmark 64-bit: 29.84 s.

Procesorul suferă o penalizare de circa 10 procente în testele multi-core, temperaturile fiind cam aceleași, Penalizarea în testele single-core sunt însă mai mari, de circa 20 de procente, ceea ce va afecta anumite aplicații.

Placa video este și ea limitată la 45W, suferind o penalizare de 15 – 20 de procente. Rămâne la latitudinea utilizatorului dacă preferă putere sau silențiozitate, însă consider că Standard este un profil bine echilibrat care va satisface cele mai multe cerințe.

Asus ZenBook Pro 14 Duo nu este un laptop gândit pentru jocuri, acesta folosind chiar driverele NVIDIA Studio Driver, însă ținând cont de hardware și de rata de împrospătare de 120 Hz a ecranului, acesta va fi probabil folosit și pentru jocuri de către viitorii cumpărători.

În consecință, am apelat la suita obișnuită de jocuri DX11, DX12 si Vulkan la rezoluții FHD+ cu detalii Ultra și medii cu profilurile Performance și Standard.

Mai întâi, prestația cu setările Ultra.

Intel Core i7-12700H
+ RTX 3050Ti Laptop 35-65W
FHD+ on Performance mode
– RTX 3050Ti running at 50-65W
FHD+ on Standard mode
– RTX 3050Ti running at 35-45W
Dota 2
(DX 11, Best Looking Preset)
108 fps (59 fps – 1% low)97 fps (51 fps – 1% low)
Far Cry 5
(DX 11, Ultra Preset, SMAA)
74 fps (54 fps – 1% low)62 fps (40 fps – 1% low)
Far Cry 6
(DX 12, Ultra Preset, TAA)
60 fps (31 fps – 1% low)51 fps (27 fps – 1% low)
Red Dead Redemption 2
(DX 12, Ultra Optimized, TAA)
56 fps (39 fps – 1% low)47 fps (33 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA)
66 fps (47 fps – 1% low)56 fps (42 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt
(DX 11, Ultra Preset, Hairworks On 4)
72 fps (54 fps – 1% low)62 fps (37 fps – 1% low)

După cum se vede, chiar și jocurile moderne nu au probleme la rezoluția FHD+. Laptopul depășește sisteme precum VivoBook Pro sau Dell XPS 15, deci sistem cu RTX 3050 Ti de 40 – 50W, și se situează la egalitate cu Zephyrus G14 2021, adică un RTX 3050Ti în implementare de 60 – 75W.

Pentru un astfel de sistem, eu aș recomanda însă un nivel de detalii mediu și profilul mai tăcut Standard.

Medium settingsZenBook Pro Duo –
Core i7 + 3050Ti 35+W
FHD+ resolution
ROG Flow X13 –
Ryzen 9 + 3050Ti 35+W
FHD+ resolution
ROG Flow Z13 –
Core i9 + 3050Ti 35+W
FHD+ resolution
XPS 15 9510 –
Core i7 + 3050 35+W
FHD resolution
VivoBook Pro 16X –
Core i7 + 3050 35+W
FHD+ resolution
VivoBook Pro 14X –
Ryzen 7 + 3050Ti 35+W
FHD+ resolution
Doom Eternal
(Vulkan, Medium Preset, no DLSS)
118 fps (79 fps – 1% low)107 fps (82 fps – 1% low)126 fps (89 fps – 1% low)
Far Cry 5
(DX 11, Normal Preset, TAA)
72 fps (59 fps – 1% low)74 fps (57 fps – 1% low)72 fps (48 fps – 1% low)72 fps (54 fps – 1% low)69 fps (57 fps – 1% low)76 fps (44 fps – 1% low)
Red Dead Redemption 2
(DX 12, Balanced – first option)
47 fps (35 fps – 1% low)48 fps (32 fps – 1% low)46 fps (30 fps – 1% low)50 fps (34 fps – 1% low)47 fps (34 fps – 1% low)51 fps (39 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Medium Preset, TAA)
68 fps (56 fps – 1% low)69 fps (48 fps – 1% low)68 fps (45 fps – 1% low)52 fps (26 fps – 1% low)62 fps (40 fps – 1% low)66 fps (52 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt
(DX 11, Medium Preset, Hairworks Low)
105 fps (59 fps – 1% low)102 fps (78 fps – 1% low)98 fps (59 fps – 1% low)92 fps (59 fps – 1% low)89 fps (65 fps – 1% low)98 fps (73 fps – 1% low)

După cum se vede, laptopul rămâne competent în comparație cu alte sisteme similare, inclusiv cu modelele ROG Flow. Pentru mai multe detalii despre performanțe puteți citi review-ul mai amplu publicat pe Ultrabookreview.com.

Răcire, conectivitate și audio

ASUS a ales un sistem de răcire cu două ventilatoare și două conducte de transfer termic cam atipic. Aerul proaspăt este tras de ventilatoare prin spațiul deschis de sub ScreenPad, în timp ce fantele de pe capacul inferior contribuie doar la răcirea unor componente fără a fi amplasate în dreptul ventilatoarelor. Utilizatorul va trebui să fie însă atent la mizeria sau obiectele care pot ajunge în acest spațiu deoarece ventilatoarele nu sunt prea protejate.

asus zenbook pro 14 duo coooling

Designul este bine gândit si se achita bine de sarcini, doar nivelul mare de zgomot de 50 dB putând fi criticat. Profilul Standard limitează zgomotul la 43 dB, un nivel clar mai plăcut, în timp ce Whisper îl coboară sub 30 dB, dar și limitează capacitatea de răcire și performanțele.

Pentru uz zilnic, Silent este însă suficient de puternic și asigură un nivel auditiv foarte plăcut, limitând mai mult supra-turația ventilatoarelor decât Standard.

Deoarece componentele sunt grupate sub ScreenPad, temperaturile externe sunt foarte bune iar zona tastaturii a urcat arareori peste 35 de grade.

temps zenbook14duo daily temps zenbook14duo gaming perfmodejpg

Conectivitatea este asigurată de o soluție Intel, care oferă Wi-Fi 6E și Bluetooth 5.2, iar aceasta s-a achitat bine de sarcini în orice condiții. Camera Web, care este însoțită de un modul IR pentru autentificare biometrică și un modul RGB pentru ajustarea luminozității în funcție de ambient, folosește un senzor HD și nu prea impresionează deoarece imaginea este supra-procesată și lipsita de detalii. Documentațiile ASUS specifică și opțiunea unei camere Web FullHD, aceasta având deci șansele să fie ceva mai bună.

Sistemul audio din ZenBook Pro 14 Duo este similar celor văzute la alte laptopuri ZenBook de 14, acesta oferind două incinte mici amplasate pe marginile teșite ale capacului inferior și fiind deci mai greu de obturat în mod accidental. Calitatea redării este acceptabilă pentru filme, muzica sau uz banal, însă nu impresionează nici cu volumul maxim de 77 – 78 dB, nici cu răspunsul în frecvență limitat puternic în zona joaselor.

asus zenbook pro 14 duo speakers

Baterie și autonomie

Bateria din ZenBook Pro 14 Duo are o capacitate de 76 Wh, deci mai mare decât ce găsit în general pe laptopurile din această clasă. În același timp însă, avem de-a face cu o platformă Intel mai gurmandă și un ecran cu rată de împrospătare de 120 Hz, deci nu ar trebui să vă așteptați la autonomii spectaculoase.

Acestea sunt autonomiile obținute cu ScreenPad oprit și ecranul principal setat pe 60 Hz.

  • 3-5h – editare text Google Docs, Standard Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;
  • 5-6h – redare video YouTube FullHD, Standard Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;
  • 5-6h – redare video Netflix, Standard Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;
  • 3-4h – navigare Web intensivă, Standard Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;

La fel ca în cazul altor sisteme bazate pe procesoarele Intel din cea de-a 12-a generație Intel Core, mă aștept ca aceste autonomii să se îmbunătățească ușor după maturizarea driverelor și a BIOS-urilor și să ajungă la un maximum de 9 ore pentru redarea video și maximum de 6 ore pentru lucrul uzual.

Cu ScreenPad pornit și setat la o luminozitate de 50%, ratele de împrospătare pentru ambele fiind de 60 Hz, autonomiile arată cam așa.

  • 3h – editare text Google Docs, Standard Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;
  • 3-4h – redare video YouTube FullHD, Standard Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;
  • 3h – navigare Web intensivă, Standard Mode, ecran la 70%, Wi-Fi pornit;

Ați putea reduce și mai mult luminozitatea ecranului secundar, însă acest lucru îi scade prea mult vizibilitatea. Dacă optați pentru 120 Hz în ambele cazuri, autonomiile vor fi și mai reduse, și în plus va trebui să comutați manual între 120 Hz și 60 Hz deoarece laptopul nu o face automat când este deconectat de la priză, așa cum este cazul gamei ROG.

Laptopul este însoțit de un încărcător de 180W cam mare și cam greu în comparație cu încărcătoarele USB-C oferite de alte modele similare. Puteți opta pentru un încărcător USB-C de 100W, care va permite utilizarea la performanțe maxime, însă bateria se va descărca și ea în acest răstimp. Nu am avut un încărcător USB-C de 100W, numai unul de 65W, și rularea Witcher 3 a descărcat bateria în circa o oră în timp ce laptopul era alimentat pe această cale.

asus zenbook pro 14 duo charger

Preț și disponibilitate

Preturile și disponibilitatea pentru ZenBook-ul Pro 14 Duo sunt încă necunoscute la data publicării articolului.

Pentru detalii despre stocuri, configurații, disponibilitate și prețuri, puteți intra aici sau aici.

Concluzii

ZenBook-ul Pro 14 Duo este o reală îmbunătățire a versiunilor disponibile în trecut, atât prin prisma performanțelor oferite, cât și prin cea a ergonomiei formatului.

Fiți pregătiți însă să acceptați și prețul aferent unui astfel de design complex. În plus, mutarea tastaturii în partea de jos a șasiului atrage limitări în utilizarea on-the-go, astfel că formatul rămâne în opinia noastră unul menit în principal utilizării pe birou. Mai mult, veți dori să conectați acest laptop la priză, pentru că autonomia în continuare nu impresionează în raport cu modelele echipate cu un singur ecran, chiar dacă această generație a primit o baterie mai mare.

Altfel însă, Zenbook-ul Pro 14 Duo nu are competiție în segmentul său, al laptopurilor relativ portabile cu două ecrane. Asus rămâne singurul producător ce acordă atenție acestei micronișe, dar opțiunile lor cu performanțe superioare pe partea de grafică sunt oferite în formate mai mari și mai grele, precum ZenBook Pro 15 Duo și în special seria ROG Zephyrus Duo 16.

In final, însă, vreau să atrag încă o dată atenția asupra faptului că principalul motiv pentru care veți dori să alegeți un astfel de laptop este formatul cu cele două ecrane, cu punctele sale forte și neajunsurile inerente. Altfel, laptopurile cu format standard sunt disponibile într-o mult mai largă plajă de opțiuni și prețuri, atât ZenBook-urile standard din oferta Asus, cât și opțiunile celorlalte producători.

 

Pro:

  • design și construcție de vârf
  • îmbunătățiri pentru mecanismul ecranului, răcire și conectică
  • două ecrane excelente
  • performanțe bune pentru clasa lui
  • răcire performantă
  • baterie de 76 Wh

Contra:

  • ergonomie limitată când nu este ținut pe birou
  • nivel de zgomot ridicat pe modul Performance
  • autonomie redusă, în special cu ambele ecrane active

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri