GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Review: ASUS Zenfone 4 Selfie Pro – telefonul pentru selfies

Testat pe data de 21 septembrie 2017
Pe scurt: ASUS Zenfone 4 Selfie Pro este un telefon conceput special pentru amatorii de selfies care oferă o cameră frontală duală, o platformă hardware bună și un ecran AMOLED excelent, dar care are unele lacune și un preț cam mare
Produs testat: ASUS Zenfone 4 Selfie Pro   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 3,5/5    Pret: 1950 Lei

Anunțat împreună cu ceilalți membri ai noii game de telefoane ASUS, Zenfone 4 Selfie Pro este unul dintre produsele cu care compania taiwaneză va încerca să atragă atenția cumpărătorilor aflați în căutarea unui telefon performant, dar totodată ceva mai accesibil decât ofertele liderilor de piață. Un telefon dedicat amatorilor de selfies, după cum este ușor de ghicit, Zenfone 4 Selfie Pro este un telefon mid-range competitiv care se face remarcat în fața concurenței cu o cameră foto frontală duală atractivă.

Compania ASUS nu este la prima ofensivă pe piața de nișă a telefoanelor destinate  amatorii de selfies. Acum doi ani, Zenfone Selfie a fost dezvoltat pe temelia gamei Zenfone 2 și, chiar dacă nu a impresionat chiar la toate capitolele, a fost destul de apreciat la vremea lui deoarece a avut un raport preț/performanță atractiv. Un urmaș direct al acestuia, noul ASUS Zenfone 4 Selfie Pro preia multe dintre îmbunătățirile pe care le-am văzut la gama anterioară Zenfone 3 și adaugă una dintre cele mai complexe camere foto frontale văzute până acum.

Chiar dacă curentul Selfie și-a mai pierdut din frenezie, amatorii de autoportrete foto nu lipsesc, iar ASUS încearcă să-i ademenească cu un telefon creat special pentru nevoile lor. Un model mai scump decât a fost Zenfone Selfie la vremea lui, noul Zenfone 4 Selfie Pro se poziționează însă undeva la granița dintre gama mid-range și high-end,  oferind deci și alte avantaje în afara camerei foto frontale.

Cei care doresc un telefon pentru selfie cu un preț mai accesibil pot opta pentru mai accesibilul Zenfone 4 Selfie, însă cei care doresc cele mai bune facilități posibile, vor alege probabil modelul mai dotat pe care l-am testat și noi.

Specificații

  • ecran: 5.5”, S-AMOLED, 1920 x 1080 pixeli, Gorilla Glass
  • procesor: Qualcomm Snapdragon 625, 8 x ARM Cortex-A53, 2 GHz
  • memorie: 4 GB RAM
  • memorie internă: 64 GB, MicroSD (maximum 256 GB)
  • cameră foto: Sony IMX351 16 MP, F/2.2, stabilizare electronică, bliț Dual Tone, video UHD
  • cameră foto frontală: Sony IMX362 12 MP + 5 MP, F/1.8, obiective 83 și 120 grade, bliț, video UHD
  • conectivitate 3G, 4G, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.2
  • sistem de operare: Android 7.1
  • acumulator: Li-Ion de 3000 mAh, nedetașabil
  • dimensiuni: 154 x 74,8 x 6,85 mm
  • greutate: 147 grame
  • altele: senzor amprentă, radio FM, Micro USB 2.0, Dual SIM

Ce ne-a plăcut

La fel ca multe alte telefoane lansate în ultimii doi-trei ani, noul Zenfone 4 Selfie Pro folosește o carcasă metalică și o parte frontală acoperită integral cu sticlă 2.5D. Din acest punct de vedere, noul telefon ASUS nu prea impresionează atunci când vine vorba de originalitate deoarece preia o rețetă veche cu care producătorii s-au obișnuit să meargă la sigur, însă Zenfone 4 Selfie Pro ascunde câteva detalii particulare care-l ajută să se remarce într-o oarecare măsură.

Carcasa monobloc care învelește spatele și rama laterală a telefonului este fabricată din aliaj de aluminiu lipit la cald pe un substrat din material plastic. O soluție la care ASUS a mai apelat în trecut, nano-molding-ul permite crearea unei carcase care are la exterior aspectul metalic dorit, dar care oferă un substrat interior în care se pot trasa mult mai ușor locașurile în care vor intra placa de bază, bateria, antenele și alte componente interne. Producătorul poate salva astfel prețiosul spațiu intern pentru a putea înghesui acolo mai multe componente sau, dimpotrivă, poate crea o carcasă mai mică și mai ușoară pentru aceleași componente.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_01

Zenfone 4 Selfie Pro, puțin banal, dar bine făcut

Având o grosime de aproximativ 7 mm, Zenfone 4 Selfie Pro este un telefon destul de subțire conform standardelor actuale. Producătorul a considerat însă că există loc pentru îmbunătățiri și a recurs la un mic artificiu de construcție. Astfel, dacă telefoanele tipice cu carcasă metalică folosesc o ramă lată care se îmbină fluid cu marginile curbate ale ecranului, ASUS optat pentru o ramă laterală mai îngustă care-i dă telefonului un profil atipic.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_02

Spate acoperit integral cu metal

Dacă ne uităm cu atenție dintr-o parte, putem vedea că rama metalică laterală este mai îngustă cu circa 2 milimetri decât carcasa efectivă, iar foaia groasă de sticlă care acoperă partea frontală umple acest spațiu rămas gol cu marginile sale netede și foarte bine reliefate.  Datorită acestui mic truc, pe care l-am mai văzut folosit în trecut și de către alți producători, telefonul lasă senzația că este mult mai subțire decât este în realitate.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_05

Carcasa lui Zenfone 4 Selfie Pro are un profil atipic

Utilitatea acestui artificiu constructiv este însă discutabilă în cazul de față deoarece telefonul era oricum destul de subțire, iar marginea exagerat de îngustă dă o senzație de nesiguranță atunci când telefonul este ținut doar de ramă. Privind însă în ansamblu, impresia estetică lăsat de carcasa lui Zenfone 4 Selfie Pro este mai mult decât pozitivă: benzile antenelor se încadrează bine din punct de vedere coloristic, finisajele sunt impecabile, iar subansamblele precum butoanele sau tăviță dublă SIM/MicroSD se integrează discret în design.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_07

O ramă metalică cu finisaje foarte bune

Partea frontală este acoperită integral cu un strat protector Gorilla Glass, însă ASUS nu a specificat și modelul exact pe care l-a folosit. Marginile ecranului sunt destul de înguste, fără a fi însă cu adevărat impresionante așa cum am văzut la alte modele recente, însă zonele care încadrează ecranul pe verticală sunt cam mari pentru pretențiile contemporane.

Partea frontală pare cam aglomerată în zona de deasupra ecranului deoarece aici sunt amplasate cele două camere foto, blițul aferent acestora, LED-ul pentru notificări, senzorul de proximitate, senzorul RGB și difuzorul telefonic. Poate că în cazul modelului negru acest aspect este mai puțin deranjant, însă pe partea frontală albă a modelului de față, toate aceste componente sar în ochi și pot părea inestetice în ochii unor utilizatori.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_04

Butoane capacitive cu iluminare și senzor pentru amprentă frontal

Partea de sub ecran este mai aerisită și oferă doar două butoane capacitive cu iluminare, care sunt asociate cu comenzile standard Back și Recent App, și un buton central, pe care este amplasat și senzorul pentru amprente.  Dacă la o primă vedere am crede că aveam de-a face cu un buton hardware adevărat, așa cum a folosit Samsung până la generația Galaxy S7 inclusiv, acest buton este de fapt o suprafață tactilă care trebuie doar atinsă, nu și apăsată.

Poate că ideea le-a părut bună designerilor ASUS, însă eu o consider nefericită deoarece nu am reușit să scap de tendința de a apăsa pe acest pseudo-buton nici după o săptămână de utilizare. Deoarece este doar o suprafață tactilă, apăsările nu îi fac probabil nici un rău, însă sensibilitatea mare face ca o apăsare prea puternică să fie considerată o apăsare prelungă, și astfel m-am pomenit prea des cu Google Assistant în fața ochilor atunci când voiam doar o să mă întorc la Home Screen.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_11

O carcasă elegantă cu un profil subțire

Dincolo de acest aspect mai puțin inspirat, carcasa lui ASUS Zenfone 4 Selfie Pro punctează foarte bine nu doar la capitolul estetică, după cum am zis deja, ci și la capitolul construcție. Spatele concav se mulează bine în palmă, finisajul metalic este mult mai puțin alunecos decât aș fi crezut, greutatea este destul de redusă pentru un telefon cu ecran de 5,5”, iar șașiul are o rigiditate excelentă. Butoanele, un subansamblu la care unii producători încă mai dau chix din când în când, au un click plăcut, o formă ușor de găsit pe dibuite și un mecanism ferm care previne orice mișcări nedorite.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_10

Butoane suficient de mari și bine construite

ASUS a ales pentru Zenfone 4 Selfie Pro un ecran AMOLED cu o rezoluție Full HD. Alegerea este foarte bună ținând cont și de gama din care telefonul face parte, ecranul oferind o densitate de 401 ppi și o lizibilitate excelentă chiar dacă avem de-a face, așa cum era de așteptat, cu un panou cu aranjament de subpixeli PenTile.

Utilizatorii care sunt familiarizați cu ecranele AMOLED știu deja la ce să se aștepte, ecranul oferind un nivel de negru perfect, un contrast excelent și unghiuri ample de vizualizare. Luminozitatea maximă este excelentă, iar tratamentul anti-reflexiv bun al stratului protector din sticlă face ca vizibilitatea în lumina solară directă să fie și ea bună. În plus, și tratamentul oleofobic al statutului protector este eficient, deci nu prea avem ce reproșa la acest capitol.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_09

Zenfone 4 Selfie Pro oferă un ecran Full HD cu panoul AMOLED de bună calitate

Se pare că ASUS s-a preocupat în mod special de calibrare deoarece culorile puternice specifice ecranelor AMOLED nu vă vor deranja decât dacă vă jucați în mod voit cu opțiunile de ajustare manuală. Telefonul oferă două profiluri de culoare, un mod Standard care aduce culorile la nivelul celor cunoscute de la ecranele IPS, și un mod Super Color, care, în ciuda denumirii, nu sare calul și oferă într-adevăr niște culori mai bune fără a ne zgâria însă retina cu ele. La acestea se adaugă un filtru pentru lumina albastră, util atunci când citiți pe întuneric, și ajustarea manuală deja pomenită.

Acest ecran este completat de un sistem audio cu o calitate suficient de bună atât timp cât nu aveți pretenții Hi-Fi. Din păcate, ASUS a optat pentru un sistem monofonic, compania neapelând nici măcar la trucul reutilizării căștii telefonice pentru stereofonie pe care l-am remarcat la alți producători. Unicul difuzor are un volum foarte ridicat, care poate fi chiar mărit suplimentar în exterior cu prețul sacrificării fidelității, iar reproducerea audio este suficient de bună pentru convorbiri telefonice, jocuri sau filme.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_06

Un difuzor puternic cu o fidelitate suficient de bună

Amatorii de muzică vor fi mai puțin entuziasmați deoarece reproducerea frecvențelor joase este inexistentă iar mediile sunt cam puternice și au tendința să acopere uneori înaltele. ASUS oferă un panou software pentru ajustarea parametrilor audio, însă egalizatorul nu poate compensa întotdeauna dezechilibrul răspunsului în frecvență.

Partea de telefonie este bună deoarece casca telefonului oferă un sunet puternic și cu o claritate suficient de ridicată. Opinia despre microfoane este însă împărțită deoarece, dacă aplicația Recorder înregistrează un sunet curat și bun, aplicațiile Phone și Skype înregistrează un sunet cu un volum scăzut și o fidelitate ceva mai mică. Acest etaj de telefonie este completat de zgomotosul difuzor prezentat mai sus și de LED-ul pentru notificări menționat anterior.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_12

Nano SIM și Micro SD sau două SIM-uri, la alegere

Platforma hardware aleasă de ASUS este Qualcomm Snapdragon 625, o soluție mid-range bine cunoscută care a fost lansată în primăvara anului trecut. Chiar dacă Snapdragon 625 a fost depășit între timp de unele modele mai rapide din familia 600, acesta rămâne un produs performant care oferă opt nuclee de procesare ARM Cortex-A53 pe 64 de biți cu o frecvență de tact de 2 GHz.

Poate că unii utilizatori vor strâmba din nas deoarece ar fi dorit ceva mai rapid. După cum am mai zis însă în prezentările precedente, piața hardware a luat-o vizibil de ceva vreme înaintea celei software și, cu excepția cazurilor în care doriți să jucați cele mai noi jocuri sau să vă delectați cu conținut VR, până și un umil Snapdragon 430 poate rula orice din Google Play. Comportamentul telefonului în perioada de test a fost impecabil și nu am simțit în nici un moment că aș duce cumva lipsă de putere de calcul.

Comportamentul este susținut și de rezultatele din teste. Așa cum știam de la alte telefoane bazate pe Snapdragon 625, cum ar fi de pildă Moto G5 Plus, procesorul octa-core oferă o putere de calcul foarte bună, iar procesorul grafic Adreno 506, chiar dacă nu poate rivaliza cu modelele implementate pe cipurile de top, este suficient de rapid pentru jocuri.  Sistemul de răcire folosit de ASUS este excelent, telefonul neîncălzindu-se prea mult nici măcar după utilizarea testelor de stress și răcindu-se foarte repede după oprirea lor.

Acest procesor este însoțit de 4 GB de memorie RAM, care s-a dovedit a fi mai mult decât suficientă, și o memorie eMMC fabricată de Samsung care are o capacitate de 64 GB și performanțe foarte bune atât la citire cât și la scriere.

Bateria de 3000 mAh, deși poate părea cam mică pentru pretențiile actuale, s-a descurcat destul de bine. În condiții normale de lucru, care implică utilizarea pentru un timp de ecran zilnic de circa 5 ore, activarea conexiunilor Wi-Fi și 4G câte 8 ore pe zi și folosirea sincronizărilor push pentru mail, Facebook, Twitter și altele, Zenfone 4 Selfie Pro a reușit să ofere o autonomie medie de circa 41 de ore, atingerea a două zile de libertate fiind astfel posibilă. Am remarcat și optimizările făcute de ASUS, telefonul având una dintre cele mai bune autonomii în stand-by pe care le-am văzut în ultima perioadă de timp.

Interfața software ZenUI a fost criticată de-a lungul timpului pentru design și componentele software adiționale inutile, iar după ce am văzut o oarecare îmbunătățire la ZenUI 3.0, abia acum putem confirma că cineva de acolo a ascultat într-adevăr plângerile publicului. Moștenirea neplăcută a trecutului încă își mai ițește capul pe ici pe colo sub forma unor pictograme prea mari cu culori anapoda, însă în ansamblu putem considera că ZenUI 4.0 a devenit o interfață grafică suficient de bună pentru a nu penaliza în mod nejustificat telefonul.

ZenUI 4.0 preia multe dintre caracteristicile interfeței Android standard pe care am văzut-o evoluând de la Lollipop încoace: pictograme clare, spații albe aerisite, transparențe în multe locuri și animații mai bune. ASUS a completat acest design cu propriile îmbunătățiri, cum ar fi suportul pentru teme sau gesturi, însă apropierea de codul Android de bază rămâne clară și vizibilă.

ASUS nu a uitat însă să includă și o paletă bogată de opțiuni de particularizare care fac experiența în utilizare mai bună. Utilizatorii au la dispoziție opțiuni bogate pentru modificarea Home Screen, un sistem de control prin gesturi, o opțiune de securitate adițională care permite stocarea unor date de autentificare pentru aplicații, utilizarea a două sesiuni separate pentru o singură aplicație pentru a elimina limitările unor produse care permit o singură autentificare, interfață simplificată Easy Mode sau Kids Mode și altele.

Alte opțiuni clasice Android 7.0 au fost preluate sau ușor îmbunătățire, pe această listă intrând suportul pentru lucrul în fereastră, Blue Light filter, opțiuni rapide pentru notificări sau comutarea rapidă între notificări.

Numărul de aplicații preinstalate a fost redus la minimum, o altă îmbunătățire bine venită. ASUS a preferat să elimine balastul inutil și să încorporeze alte aplicații sub forma unor secțiuni suplimentare în panoul Setting, pe lista celor din urmă intrând de exemplu Page Maker, un manager de scurtături și conținut Web, opțiuni pentru transmiterea facilă de mesaje SOS cu sau fără localizare sau o opțiune de gaming cu streaming prin YouTube sau Twitch.

Performanțele software sunt foarte bune, ZenUI 4.0 nedând semne de oboseală nici în timpul sesiunilor mai lungi de multitasking și neocupând chiar toată memoria RAM disponibilă. Mai există unele mici probleme, cum ar fi închiderea forțată a unor aplicații sau încetinirea unor descărcări din Play care s-au remediat doar cu un restart, însă probabil că toate aceste neajunsuri vor fi periate după lansarea oficială a produsului.

Am lăsat pentru final cea mai importantă componentă a telefonului, sistemul de camere foto. Iar cum denumirea și dotările ne arată clar că avem de-a face cu un telefon dedicat amatorilor (sau profesioniștilor?!?) de selfies, vom începe cu camerele foto frontale.

Camera frontală principală folosește un obiectiv grandangular standard cu un unghi de deschidere de 83° și diafragmă luminoasă F/1.8 care susține un senzor modern și nou Exmor RS IMX362 de la Sony. Un produs de vârf, acest senzor are o rezoluție de 12 MP, dimensiuni mari de 1/2.55″ și pixeli mari de 1,4 μm pentru o captură superioară în lumină slabă. Senzorul oferă și focalizare rapidă cu detecție de fază, însă ASUS a ales să nu folosească această facilitate și să blocheze focalizarea la infinit.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_03

O cameră frontală duală pentru amatorii de selfies

Camera secundară folosește un obiectiv superangular cu un unghi de deschidere de  120°, senzorul secundar având o rezoluție de numai 5 MP și o origine necunoscută. Motivul acestei asimetrii este lesne de înțeles, un obiectiv superangular fiind întotdeauna voluminos deoarece prima lentilă are mereu o convexitate pronunțată.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_13

Așa cum Apple a ales de pildă un senzor mai mic pentru camera secundară de pe iPhone 7 Plus, obiectivul cu focală mare fiind și el mai voluminos decât banalul grandangular folosit în general pe telefoane, și ASUS a fost nevoită să aleagă un senzor mai compact pentru a elimina atât zona neacoperită de obiectiv cât și aberațiile geometrice și cromatice care apar în general la margine.

Chiar și așa, calitatea capturii la 5 MP este bună în lumina diurnă, iar comutarea rapidă între cele două camere vă permite să alegeți între un selfie clasic la rezoluție mare și unul la rezoluție mai mică, dar cu o acoperire mai largă pentru a prinde în cadru un grup de persoane sau un peisaj. Cele două camere sunt însoțite de un bliț puternic care poate fi de ajutor în contra-lumină sau în condiții cu iluminare slabă.

După cum se observă din imaginile alăturate, Zenfone 4 Selfie Pro este un partener competent pentru amatorii de autoportrete foto. Imaginile au un nivel suficient de mare de detalii, culorile au o acuratețe bună, iar focalizarea fixă, chiar dacă are dezavantajele ei, oferă măcar imagini mereu focalizate cum trebuie. Trebuie să fiți însă atenția la lumina de fundal, în special când folosiți camera frontală principală, deoarece algoritmii de ajustare a expunerii și dinamica senzorului nu reușesc mereu să facă față.

În lumina slabă de interior, camerele frontale se descurcă destul de bine, deși lipsa stabilizării se face simțită deoarece sensibilitatea, și implicit zgomotul, sunt mărite pentru a putea obține un timp de expunere bun. În lumina slabă a iluminatului stradal, doar camera frontală principală mai face cât de cât, în timp ce camera secundară panoramică cedează într-un talmeș balmeș de pixeli. Blițul este destul de puternic, însă fiind poziționat prea aproape de față, acesta va lumina inegal și neplăcut subiectul.

Aplicația Camera este simplă și la obiect, oferind direct doar opțiunile de bază și ascunzând în spatele a două meniuri laterale modurile suplimentare de lucru și filtrele în timp real. Aplicația oferă panoramă standard atât pentru captura normală cât și pentru selfie, salvare video în format GIF, timelapse, înregistrare în slow motion și, evident, opțiunile Beauty care ascund imperfecțiunile din selfies cu prețul procesării prea puternice a imaginii. Amatorii de calitate vor găsi un modul Manual în care au control asupra sensibilități ISO, timpului de expunere, balansului de alb, compensării expunerii și tipului de focalizare, un instrument util atunci când vreți să aveți control asupra fișierului final.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro-interfata_camera

Zenfone 4 Selfie Pro mai oferă o aplicație separată Selfie Master care oferă control mai bun asupra procesării Beauty și facilitează streamingul video pe Facebook și YouTube. Din păcate, nici aplicația Camera și nici Selfie Master nu oferă un mod Picture in Picture, care ar fi permis captura cu ambele camere în același timp și, eventual, și streamingul către platformele obișnuite pentru vlogging.

Ce nu ne-a plăcut

Camera foto principală este mai puțin dotată, ASUS concentrându-se parcă prea mult pe captura selfie. Producătorul nu a dezvăluit natura senzorului Sony folosit, însă specificațiile ne fac să credem că avea de-a face cu un Exmor RS IMX398. Acesta oferă o rezoluție de 16 MP, pixeli mici de 1,12 μm, focalizare rapidă cu detecție de fază, HDR într-un singur pas, stabilizare electronică pentru captura video UHD și captură foto în format RAW. Lipsită de un sistem de stabilizare optică, care ar fi fost util în lumina mai slabă deoarece obiectivul care-l însoțește are o diafragmă neimpresionantă F/2.2, și lipsită de orice altă dotare suplimentară, camera foto principală este pur și simplu banală.

ASUS-Zenfone-4-Selfie-Pro_08

Camera foto principală cu senzor de 16 MP șî bliț Dual Tone

Deși specificațiile nu sunt promițătoare, camera reușește să se achite rezonabil de sarcini în lumina diurnă. Senzorul capturează imagini cu un nivel foarte bun de detalii, contrast puternic și un zgomot de imagine redus. Culorile nu au o saturație prea mare, această alegere făcând ca imaginile să pară mai naturale. Camera are însă tendința să supraexpună, un obicei enervant care, combinat cu dinamică doar mulțumitoare a senzorului, face ca zonele prea luminoasă să fie „arse”. Deranjant este și filtrul de sharpness aplicat, acesta fiind cam agresiv și dând un aer ușor artificial. Camera este un partener competent și pentru pozele macro deoarece poate focaliza de la o distanță de 12-15 cm.

Cu un obiectiv prea întunecat și fără stabilizator, Zenfone 4 Selfie Pro nu se descurcă însă în lumina prea slabă. Lumina slabă de interior este cât de cât suficientă pentru o fotografie onorabilă, însă dincolo de acest punct, nivelul de zgomot devine mult prea mare, detaliile sunt spulberate iar claritatea este slabă.

Captura video la rezoluție 4K are o calitate bună, remarcându-se pozitiv algoritmii de noise sharpening ceva mai potoliți, detaliile suficient de bune și ajustarea rapidă a expunerii, însă sunetul nu are o fidelitate prea ridicată și are un volum prea redus. Pentru filmare, ASUS a activat opțiunea de stabilizare a imaginii cu ajutorul giroscopului din telefon, însă rezultatele nu sunt prea impresionante și sunt vădit inferioare unei soluții de stabilizare reale implementate în obiectiv sau senzor.

Camera frontală oferă și ea înregistrare la rezoluție 4K, rezultatele fiind similare.

Zenfone 4 Selfie Pro oferă, așa cum era de așteptat în cazul unui telefon modern, un pachet bogat de senzori și module adiționale: GPS compatibil cu toate cele patru rețele operaționale actuale, magnetometru, giroscop, accelerometru, proximitate și chiar un senzor RGB folosit pentru ajustarea dinamică a culorilor ecranului. Senzorul pentru amprente este excelent, așa cum ASUS ne-a obișnuit deja, și oferă o recunoaștere rapidă dublată de o sensibilitate destul de scăzută la mizerie și transpirație.

Din păcate, producătorul a ignorat două componente importante. Mai întâi de toate, Zenfone 4 Selfie Pro oferă un conector MicroUSB 2.0, deși cipul Snapdragon 625 oferă suport pentru USB 3.0. Poate că unii utilizatori vor aprecia prezența comunului conector MicroUSB, însă USB Type-C reprezintă viitorul fără nici o urmă de îndoială, iar lipsa acestuia este nejustificată în cazul unui telefon din acest segment de preț și piață în anul de grație 2017.

Cea de-a două greșeală greu de înghițit este utilizarea unui modul wireless compatibil doar cu standardul 802.11n în banda de 2,4 GHz. Snapdragon 625 oferă un modul integrat compatibil cu mai noul standard 802.11ac, și implicit cu banda de 5 GHz, iar limitarea doar la anticul 802.11n în banda de 2,4 GHz este pur și simplu stupidă.

Preț și disponibilitate

Oferit la un preț de circa 1950 lei, Zenfone 4 Selfie Pro suferă de problema clasică a produselor de nișă. Dacă am înlătura camera frontală duală, ASUS Zenfone 4 Selfie Pro ar rămâne un telefon mid-range bun, dar care ar concura cu modele la fel de bune din gama de preț 1500 – 1600 lei precum Samsung Galaxy A5 2017 sau Huawei Honor 8. Prin implementarea a doi senzori frontali, dintre care unul nou și scump, care sunt dublați de două obiective care nici ele probabil că nu sunt prea ieftine, prețul telefonului se apropie însă periculos de mult de bariera psihologică de 2000 lei.

Pentru cei care au într-adevăr nevoie de captură selfie cât mai bună, prețul lui Zenfone 4 Selfie Pro probabil că este justificat ținând cont că nu prea există un concurent real, însă acești potențiali cumpărători reprezintă o minoritate infimă. Ceilalți utilizatori probabil că vor fi atrași de ideea unor selfie-uri mai bune, însă am dubii că vor accepta ușor și prețul cerut de ASUS în acest moment.

ASUS Zenfone 4 Selfie Pro va fi disponibil în România începând cu luna octombrie la un preț de 1950 lei. Pentru disponibilitate și prețuri actualizate, puteți intra aici sau aici.

Concluzii

Un membru din eșalonul intermediar al noii game de telefoane ASUS, Zenfone 4 Selfie Pro este un terminal atractiv din multe puncte de vedere deoarece oferă o carcasă bine făcută și frumoasă, o platformă hardware rapidă, chiar dacă nu și foarte nouă, o cameră foto duală pentru selfies bună, o autonomie bună și o interfață software refăcută. Din păcate, acesta este un produs de nișă, iar înghesuirea a două camere foto frontale într-un pachet mid-range dezechilibrează prețul, telefonul fiind penalizat suplimentar și de unele omisiuni hardware stupide și o cameră foto principală absolut banală.

Pro:

  • carcasă frumoasă și bine făcută
  • ecran AMOLED excelent
  • platformă hardware bună, chiar dacă nu și nouă
  • cameră duală frontală bună
  • autonomie bună
  • software fluid și plăcut

Contra:

  • cameră foto principală banală
  • lipsa stabilizării optice pentru măcar una dintre camere
  • lipsa conectorului USB Type-C
  • lipsa conectivității Wi-Fi în banda de 5 GHz
  • preț mare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri