Counter-Strike: Global Offensive – imagini noi
Veste bună pentru amatorii, pasionaţii sau dependenţii de Counter-Strike. Producătorii au făcut publice imagini din jocul ce urmează a fi lansat. Screenshot-uri din Counter Strike: Global Offensive au creat un mare interes printre pasionaţii de CS.
Informatii despre jocul ce urmează a fi lansat circulă de ceva vreme şi a fost lansat chiar şi un trailer al jocului, însă imaginile ce tocmai au fost publicate sporesc entuziamsul printre fanii jocului.
În imagini se poate remarca faptul că cei de la Valve au lucrat la îmbunătăţirea aspectului jocului. Cu toate acestea, jocul fiind construit pe acelaşi motor grafic ca şi versiunile precedente, calitatea imaginii, deşi îmbunătăţită, nu este extraordinara comparativ cu jocurile disponibile pe piaţă la momentul actual.

Counter-Strike GO are reteta sigura de succes
De asemenea, nu se aşteaptă că jocul să fie foarte diferit de versiunile sale anterioare în ceea ce priveşte backround-ul. Astfel Counter Strike: Global Offensive va atrage atenţia în primul rând celor care sunt deja familiarizaţi cu acesta.
În noua versiune a jocului se vor regăsi aspecte ale jocului cu care fanii sunt deja obişnuiţi (spre exemplu hărţi ca Nuke sau Dust) dar, evident, şi o mulţime de lucruri noi care să încânte utilizatorii. Global Offensive va cuprinde 7 hărţi dintre care 2 planşe de tip Hostage Rescue şi 5 de tip Bomb/Defuse. Counter-Strike: Global Offensive va fi disponibil pentru Windows, Mac OS X, Xbox Live Arcade şi Playstation Network.

Counter-Strike GO – asteptam sa ne convingem singuri de noutatile jocului
Jucătorii deja familiarizaţi cu CS, vor fi interesaţi să afle că există un mod casual care uşurează achiziţionarea de arme şi care oferă recompense câştigătorilor. Cu toate aceastea, noul joc urmăreşte să atragă şi utilizatori noi, devenind mai accesibil prin modul casual, astfel că un începător va rezista mai mult decât câteva secunde fără să moară.
Nu cred că e cazul să ne facem griji în ceea ce priveşte succesul pe care îl va avea acest joc, mai ales având în vedere că are deja o bază solidă de fani. Jocul va fi lansat la începutul anului următor şi va putea fi achiziţionat prin download.