NECROVISION

NECROVISION

Nu, stati linistiti, nu e nici un love story in Necrovision, care e un shooter survival horror chiar reusit – nici macar nu apare nicio femeie tot jocul, asta o trec la plusuri ;) – dar daca Doom 3 ar fi facut o pasiune amoroasa pentru Painkiller sau Serious Sam, iar progenitura lor s-ar fi nascut cu o gena criminala de serial killer, aceasta s-ar fi numit Necrovision.

Un subtitlu alternativ bun ar fi fost “de ce nu mai dorm noaptea de 2 saptamani”. Si asta nu din cauza de horror, ca-s invatat cu multe (mai rau imi dadea fiori atmosfera din Bioshock), ci din cauza ca jocul e atat de bine realizat, incat nu ma pot opri din jucat. Un lucru de care nu poate fi in nici un caz acuzat (sau laudat) ar fi originalitatea: nu e deloc original.

Necrovision - o combinatie neobisnuita de stiluri
Necrovision - o combinatie neobisnuita de stiluri

Este Doom 3 reciclat ca idee, atmosfera si poveste: incepe in primul razboi mondial cu un soldat american care descopera ca savantii nemti au deschis un portal spre…., mda, ati ghicit, spre iad. Pe unde ne invadeaza, surpriza, o hoarda de demoni, iar echipa de cercetare trimisa nu s-a mai intors (wow). Iar unele nivele vor fi, evident, in iad. Nimic nou aici, dar cum am jucat Doom 3 pana la final de vreo 3 ori, nu ma plang deloc.

Uneori in Necrovision avem parte si de o experienta third person
Uneori in Necrovision avem parte si de o experienta third person

Diferenta fata de Doom 3 este ca inamicii nu-s nici destepti, nici surprinzatori, nici nu-ti trebuie vreo tactica, ci sunt, ca in Paikiller si Serious Sam, pur si simplu foaaaarte multi. Ceea ce nu e deloc neplacut cand esti la mitraliera sau ii intampini la baioneta. Partea care e totusi originala in bine este fundalul primelor nivele: Verdun 1916.

Asta se intampla cand superi pe cine nu trebuie
Asta se intampla cand superi pe cine nu trebuie

Nu e o recreere fidela, in fond printre valuri de nemti apar hoarde de zombie si la un moment dat un biplan francez e doborat de…un dragon, iar tu ii impusti cu mitraliera de la brau (pe atunci imposibil, erau racite cu apa) sau cu “submachine gun” care nu se inventase; dar atmosfera apasatoare, de disperare neagra si moarte generalizata, e fascinant reconstituita: decorul arata in mod foarte convingator ca in acea lupta epica, si nu lipsesc atacuri cu gaze, bombardamente nimicitoare de artilerie sau lupte disperate la baioneta prin transee.

Ecranele de trecere intre nivele sunt excelent desenate
Ecranele de trecere intre nivele sunt excelent desenate

Mai putin interesanta mi se pare a doua parte a jocului, cea din iad, in care o dau pe arme fantastice, desi nu pot sa spun ca nu m–a incantat sa atac fortarete pline de vampiri calare pe un dragon care scuipa foc. Totusi, aici am simtit uneori ca ma plictisesc, pentru ca nivelele, mari de altfel, nu mai erau separate in parti individualizate, iar sarcinile au fost deseori repetitive (distruge mecanismul ca sa se deschida poarta; distruge mecanismul care striveste; cauta si distruge mecanismul care iti blocheaza dragonul: ati prins ideea).

Orice shooter care se respecta presupune bile de energie
Orice shooter care se respecta presupune bile de energie

Neplacut mi s-a mai parut timpul de incarcare: frustrant de lung (pe un forum despre joc era deschis un topic: ”ce poti face cat timp se incarca Necrovision?”); si asta din pacate e valabil si la F9/quickload, pe care l-am folosit frecvent, mai ales la bossi de nivel. La fel de mult prea lungi, si oricum cam fara noima si utilitate, sunt dialogurile. Povestea e evident prost scrisa si doar un pretext cam ilogic pentru macelarit hoarde nesfarsite de inamici (nemti, zombie, demoni, vampiri, dragoni), singura ei parte buna fiind ca pe la mijlocul jocului are un twist care chiar a reusit sa ma surprinda.

Nu putea sa lipseasca luneta din Necrovision
Nu putea sa lipseasca luneta din Necrovision

Totusi, cam asta e tot ce pot spune negativ. In rest, atmosfera convingatoare (de-a dreptul deprimanta), lupte acerbe, o varietate mare de arme umane (unele nu existau pe atunci, dar ar fi fost plictisitor sa lupti doar cu o pusca si cu lopata, ca in 1916, altele, precum un un fel de Mech-robot in care intri, nu au existat, dar ar fi fost posibile) sau fantastice (inclusiv aruncator de flacari….coooool), numeroase feluri de inamici cu aptitudini diferite, suspans, decoruri variate, “gore” cat incape. Si grafica chiar foarte reusita.

2 mitraliere sunt mereu mai bune ca una
2 mitraliere sunt mereu mai bune ca una

Totul combinat intr-un cocktail care odata ce te prinde, nu te mai lasa sa iesi din joc. Ceea ce chiar m-a incantat, in ultimii ani nu prea au mai fost jocuri in care sa apara acel sentiment de “ma mai joc doar un pic, doar sa vad ce e cu tancul ala, sau hai sa cercetez si casa aia ruinata; of, trec si podul ala peste un rau de sange si apoi gata, pe cuvant de pionier”.

Da, in Necrovision avem si dragoni
Da, in Necrovision avem si dragoni

Pe scurt, o doza de adrenalina pe care v-o recomand din plin. Iar concluzii va las pe voi sa le trageti, ca eu trebuie sa ma intorc in Necrovision sa fac bucati cu shotgun-ul niste grupuri de demoni in flacari.

See you in hell!

Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Folosim cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Nu iti colectam datele personale.

Sunt de acordAfla mai multe
Ce sunt cookie-urile?
Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!