GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Cele mai ieftine smartphone-uri la abonamente Vodafone şi Orange

Alegerea unui smartphone cât mai bun şi mai ieftin pentru nevoile tale de comunicare şi navigare pe internet este de multe ori dificilă din cauza numărului mare de produse existente pe piaţă, iar situaţia se complică şi mai mult dacă vrei să-ţi faci un abonament nou la unul dintre operatorii de telefonie, mai ales că tipurile de abonamente se modifică frecvent.

Pentru a veni în ajutorul tău, GiZ a realizat o analiză a celor mai ieftine smartphone-uri disponibile în prezent la achiziţionarea împreună cu un abonament nou la operatorii de telefonie mobilă din România.

Pentru a face parte din categoria smartphone-urilor ieftine, am considerat că terminalul trebuie să respecte două condiţii: să coste cel mult 100 EUR cu TVA (~440 RON), iar valoarea maximă a abonamentului lunar să fie de 20 EUR cu TVA (~85-90 RON) şi să includă în acest tarif şi o opţiune de internet mobil cu trafic inclus.

De asemenea, am eliminat smartphone-urile marcă proprie (dedicate în special începătorilor) şi smartphone-urile care au apărut pe piaţă cu mai mult de un an în urmă (pentru că abonamentul va fi încheiat pe doi ani şi presupunem că nu vrei să-l schimbi mai devreme de expirarea contractului, dar să rămână cât de cât actual).

Întrucât pe site-ul său Cosmote nu oferă niciun fel de informaţii privind preţul smartphone-urilor în funcţie de abonamentul ales, ne vom rezuma la prezentarea ofertelor Vodafone şi Orange.

Cele mai ieftine smartphone-uri cu abonament Vodafone

Vodafone are cea mai bogată ofertă de smartphone-uri accesibile în condiţiile de mai sus, iar patru dintre acestea se regăsesc în prezent la promoţie.

Samsung Galaxy Gio beneficiază de cea mai atractivă ofertă: considerat unul dintre cele mai accesibile smartphone-uri Samsung, Galaxy Gio poate fi achitionat pentru 19 EUR împreună cu un abonament Mega 8 de 15 EUR/lună care include 580 MB internet. Poţi alege însă şi un abonament de 12 EUR/lună cu 330 MB internet, caz în care telefonul costă 29 EUR.

Samsung Galaxy Gio, unul dintre cele mai accesibile smartphone-uri in oferta Vodafone

HTC Wildfire S oferă dotări tehnice asemănătoare, însă este mai scump în oferta Vodafone. Pentru un abonament de 15 EUR/lună cu 580 MB de internet va trebui să achiţi 79 EUR pentru telefon. Exact acelaşi tip de abonament îl primeşti şi pentru HTC ChaCha, cunoscut şi drept “telefonul Facebook” cu tastatură QWERTY, pentru care va trebui însă să achiţi 99 EUR.

Acelaşi abonament de 15 EUR lunar îţi oferă însă posibilitatea să achiziţionezi alte două telefoane pentru numai 9 EUR: Samsung Galaxy Y, lansat în toamna anului trecut, dotat cu procesor de 830 MHz şi sistem de operare Android 2.3.5, sau LG Optimus Me, apărut la începutul anului cu dotări tehnice mai puţin impresionante. Ambele telefoane pot fi însă obţinute gratuit în cazul unui abonament de 20 EUR/lună care include peste  1GB de trafic internet.

HTC Explorer este cel mai ieftin smartphone din oferta HTC şi dispune de finisaje mai slabe calitativ decât Windfire S, însă vine cu un preţ semnificativ mai bun: doar 19 EUR pentru abonament de 15 EUR/lună sau chiar de 18 EUR/lună cu 650 MB de internet inclus.

HTC Explorer este cel mai ieftin smartphone de la HTC

Abonamentul Mega 8 reprezintă cea mai echilibrată alegere şi pentru alte două telefoane cu Android, şi anume Samsung Galaxy Mini şi LG Optimus Sol, primul având însă avantajul dotărilor tehnice mai bune. Ambele pot fi achiziţionate pentru 49 EUR.

Dacă nu-ţi place Google Android şi te interesează Symbian, Nokia 700 ar putea fi alegerea potrivită pentru tine, însă preţul sau ajunge la 99 EUR în cazul unui abonament de 17 EUR/lună cu 600 MB internet inclus.

Samsung Galaxy Ace este de asemenea prezent în oferta Vodafone şi poate fi achiziţionat cu 99 EUR în cazul unui abonament Mega 8 de 20 EUR/lună care include peste 1 GB trafic internet.

Concluzie oferta Vodafone

În general, abonamentul Mega 8 cu 580 MB de internet inclus reprezintă cea mai echilibrată opţiune pentru un contract nou cu un smartphone ieftin, care poate costa între 9 EUR şi 99 EUR în funcţie de telefon.

În tabelul de mai jos am inclus cea mai echilibrată ofertă din punct de vedere al preţului terminalului şi al valorii abonamentului lunar pentru toate smartphone-urile prezentate mai sus.

Telefon Preţ Abonament Min. reţea Min. naţ. Internet
Samsung Galaxy Y 9 EUR 15 EUR/luna 800 80 580 MB
LG Optimus Me 9 EUR 15 EUR/luna 800 80 580 MB
HTC Explorer 19 EUR 15 EUR/luna 800 80 580 MB
Samsung Galaxy Gio 29 EUR 12 EUR/luna 800 80 330 MB
Samsung Galaxy Mini 49 EUR 15 EUR/luna 800 80 580 MB
LG Optimus Sol 49 EUR 15 EUR/luna 800 80 580 MB
HTC Wildfire S 79 EUR 15 EUR/luna 800 80 580 MB
Samsung Galaxy Ace 99 EUR 20 EUR/luna 800 80 1.080 MB
HTC ChaCha 99 EUR 15 EUR/luna 800 80 580 MB
Nokia 700 99 EUR 17 EUR/luna 600 100 600 MB

Cele mai ieftine smartphone-uri cu abonament Orange

Rivalii de la Orange au o ofertă semnificativ mai modestă din punct de vedere al numărului de smartphone-uri ieftine, iar modelele se regăsesc de regulă şi în oferta Vodafone.

HTC ChaCha este unul dintre telefoanele promovate des de Orange, iar preţul acestuia este de 59 EUR în cazul unui abonament de 12 EUR/lună la care se adăuga o opţiune de internet de 5 EUR/lună pentru 120 MB.

HTC ChaCha, telefonul Facebook, este disponibil in oferta Orange

Pentru un abonament similar poţi opta şi pentru HTC Wildfire S, unul dintre cele mai accesibile smartphone-uri HTC, însă preţul de achiziţie este cu 10 EUR mai mare şi ajunge la 69 EUR.

Din păcate, oferta Orange care corespunde criteriilor noastre de selecţie se opreşte aici, în primul rând din cauza opţiunilor foarte scumpe pentru internet.

De exemplu, Nokia 700 poate fi cumpărat pentru 75 EUR împreună cu un abonament de 12 EUR, însă numai în cazul activării unei opţiuni de 120 MB de internet pentru alţi 9.37 EUR/lună, ceea ce duce preţul total al abonamentului la 21.37 EUR.

LG Optimus Black poate fi achiziţionat cu exact acelaşi tip de abonament, însă în această situaţie telefonul costă 99 EUR. Iar între aceste două telefoane se poziţionează Samsung Galaxy Ace, care cu acelaşi abonament costă 89 EUR.

În rest, oferta de smartphone-uri Orange include telefoane al căror preţ depăşeşte cu mult 100 EUR în cazul abonamentelor de cel mult 20 EUR.

LG Optimus Black, una dintre optiunile oferite de Orange

Concluzie oferta Orange

Operatorul Orange nu este foarte generos când vine vorba despre smartphone-uri accesibile, preţurile fiind destul de piperare în acest caz. Aceste telefoane pot fi achiziţionate cu abonamente mici ca valoare numai dacă nu optezi şi pentru o opţiune cu internet inclus, însă este greu de crezut că nu vei naviga pe internet dacă îţi vei cumpăra un astfel de terminal.

Tabelul de mai jos include puţinele telefoane oferite de Orange în parametri căutaţi de noi, cu menţiunea că trei dintre acestea depăşesc uşor nivelul abonamentului maxim propus.

Telefon Preţ Abonament Min. reţea Min. naţ. Internet
HTC ChaCha 59 EUR 17 EUR 900 120 120 MB
HTC Wildfire S 69 EUR 17 EUR 900 120 120 MB
Nokia 700 75 EUR 21 EUR 900 120 120 MB
Samsung Galaxy Ace 89 EUR 21 EUR 900 120 120 MB
LG Optimus Black 99 EUR 21 EUR 900 120 120 MB

Concluzii finale

În bătălia pentru smartphone-uri ieftine cu abonamente rezonabile există un singur învingător: Vodafone. Departe de a avea o ofertă perfectă, “operatorul roşu” reuşeşte să ofere o gamă diversificată de smartphone-uri ieftine cu preţuri cuprinse între 9 şi 99 EUR pentru un abonament mai mult sau mai puţin standard. Principalul avantaj este că acest abonament include şi o opţiune de internet generoasă, care în general depăşeşte 500 MB pe lună.

Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Orange. Pe lângă faptul că fără 60 EUR nu ai nicio şansă să-ţi cumperi un smartphone decent cu un abonament de maxim 20 EUR/lună, oferta este foarte săracă în modele. Cea mai mare problemă rămâne opţiunea de internet, care pe lângă costul foarte ridicat (minim 5 EUR) nu îţi oferă decât 120 MB, de aproape cinci ori mai puţin decât Vodafone.

În condiţiile în care ambii operatori oferă extraopţiuni generoase de minute şi trafic de internet pentru serviciile pre-pay (cu 7 EUR lunar ai mii de minute în reţea, minim 75 de minute naţionale şi minim 100 MB internet), încheierea unui abonament pe doi ani ar trebui să presupună achiziţionarea unui telefon la preţuri avantajoase. Din păcate, la acest capitol doar Vodafone are o ofertă decentă, în timp ce Orange mizează probabil pe clienţii interesaţi de smartphone-uri mai scumpe.

Daniel este Senior Editor la GiZ.ro si scrie prezentari de produse si ghiduri tematice. Este pasionat de industria IT&C, indiferent ca este vorba despre smartphone-uri, laptopuri sau tablete, iar in timpul liber ii place sa fie la curent cu ultimele evenimente din lumea sportului si a stiintei.

Produse

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.