Reclame înşelătoare la ofertele operatorilor de telefonie mobilă

“Reclama este sufletului comerţului”. Sau cel puţin aşa spune o vorbă din popor. Din păcate, în ultima perioadă suntem asaltaţi de numeroase reclame care te induc în eroare prin transmiterea unor informaţii incomplete despre achiziţionarea unor produse, lucru care inevitabil ne lasă cu un gust amar.

Dacă eliminăm reclamele la detergenţii minune, probabil că operatorii de telefonie mobilă ar câştiga detaşat un concurs de reclame înşelătoare. O să-ţi explic de ce printr-un exemplu elocvent de la fiecare operator care activează pe piaţa din România.

Reclamă înşelătoare la Vodafone

Zilele trecute, într-unul dintre rarele momente în care am ajuns în faţa televizorului, mi-a sărit în ochi un spot publicitar la Vodafone Smart II, noul smartphone sub brand propriu al operatorului roşu de telefonie mobilă.

Nimic de zis, reclama este bine gândită pentru publicul ţintă format din cei care intenţionează să-şi cumpere primul smartphone, însă finalul a fost cel care mi-a atras atenţia: “Ai noul Vodafone Smart la 1 EUR şi la abonament, şi la cartelă”. Spotul cu princina arată aşa:

Pot să înţeleg preţul de 1 EUR la abonament, dar am avut mari dubii că poţi să-ţi cumperi un telefon cu 1 EUR împreună cu o banală cartelă, fără niciun contract şi fără nicio altă obligaţie.

Intrigat, am intrat pe site-ul Vodafone şi, după numai câteva click-uri, am aflat că pachetul Cartela Vodafone cu Vodafone Smart II costă… 97 EUR!

După ce am săpat puţin mai adânc am aflat şi misterul diferenţei de 96 EUR dintre preţul din reclamă şi cel real: timp de 24 luni de la activarea cartelei primeşti un bonus de 4 EUR/lună (adică 4 EUR x 24 luni = 96 EUR). Şi mai interesant este că primeşti bonusul doar dacă reîncarci cu minim 7 EUR/lună, iar cei 11 EUR rezultaţi din adăugarea bonusului sunt folosiţi obligatoriu pentru o extraopţiune lunară cu minute, SMS şi internet inclus.

Oricum priveşti lucrurile, Vodafone Smart II nu costă în niciun caz 1 EUR la cartela, atât timp cât în momentul achiziţiei trebuie să achiţi 97 EUR. La modul în care a fost formulată această campanie, pare mai degrabă că acorzi celor de la  celor de la Vodafone un împrumut de 96 EUR cu dobândă zero şi, pe deasupra, condiţionat de achiziţii viitoare de credit.

Cand intri pe site, afli ca Vodafone Smart II costa 97 EUR

Reclamă înşelătoare la Cosmote

Din păcate, Vodafone nu reprezintă un caz singular, pentru că şi rivalii de la Cosmote au parte de o reclamă outdoor cu unele omisiuni importante. Am vazut banner-ul de mai jos pe un spatiu generos din statia de metrou Crângaşi (scuze pentru calitatea slabă a imaginii, atât poate camera foto a smartphone-ului meu).

Conform reclamei, extraoptiunea costa 6 EUR…

Sub titlul “Trafic inclus în cea mai tare extraopţiune”, Cosmote anunţă că oferă o extraopţiune cu 120 MB de internet inclus pentru 6 EUR/lună. Dacă citeşti însă cu atenţie cele două rânduri cu font mic, afli că extraopţiunea costă 6 EUR doar pentru utilizatorii cartelei Vibe, în timp ce utilizatorii celorlalte tipuri de cartele Cosmote trebuie să plătească 7 EUR/lună.

Poate că diferenţa de 1 EUR este nesemnificativă, însă Cosmote ar fi trebuit să comunice mai bine faptul că extraopţiunea costă 6 EUR doar pentru un anumit tip de cartelă. Altfel, probabil că ceilalţi utilizatori de cartela s-au simţiţi păcăliţi când au aflat că trebuie să achite 7 EUR.

… insa pretul este valabil doar pentru unii dintre clinetii Cosmote

Reclamă înşelătoare la Orange

În vara anului trecut, şi cei de la Orange au fost prinşi cu mâţa în sac după ce au lansat un spot în care prezentau o extraopţiune de 5 EUR/lună sub următoarea formă: “75 minute naționale și internaționale, 75 sms naționale, 1.500 minute în rețea, 1500 sms în rețea, cu 5 euro/lună. În plus, acum ai opțiunea gratuit 3 luni la reîncărcare”. Potrivit mesajului, dacă încărcai cartela cu 5 EUR primeai automat opţiunea gratuit timp de trei luni.

În realitate, pentru a beneficia de cele trei luni gratuite menţionate în spot, utilizatorul trebuia să achiziţioneze o cartelă de 4 EUR şi să efectueze cel puţin trei reîncărcări lunare de minim 4 EUR, adică să cheltuiască minim 16 EUR. În plus, pe parcursul unui an puteai beneficia de cel mult trei luni gratuite la această opţiune.

Spotul respectiv a fost modificat ulterior de Orange la solicitarea Consiliul Român pentru Publicitate în urma unei reclamaţii comune primite din partea Vodafone şi Cosmote.

Orange nu lipseste din grupul companiilor cu reclame care induc in eroare

Concluzii

În dorinţa de a atrage un număr cât mai mare de potenţiali clienţi, operatorii de telefonie (şi nu numai ei) apelează la diverse trucuri mai mult sau mai puţin corecte.

De departe, oferta Vodafone pentru Vodafone Smart II este cea mai agresivă, însă cei care au gestionat campania de marketing ar trebui să se întrebe care este reacţia unui simplu utilizator care intră într-un magazin şi află că trebuie să plătească 97 EUR în loc de 1 EUR pentru telefon.

Campania celor de la Orange din urmă cu un an induce de asemenea publicul în eroare, însă nu într-o manieră la fel de gravă, în timp ce Cosmote are probabil cea mai “nevinovată” reclamă dintre cei trei operatori.

Din păcate, aceste spoturi nu sunt în niciun caz simple excepţii, ci mai degrabă confirmă regula. De aceea, pentru a nu cădea într-o astfel de capcană, îţi recomand să te informezi cât mai bine despre serviciile şi produsele respective înainte de a lua o decizie de cumpărare.

Dacă cunoşti şi alte reclame înşelătoare te invit să foloseşti cu încredere secţiunea de comentarii.

3 comentarii

Vrem sa auzim ce ai de spus:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii nostri apreciaza discutiile animate, politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!

Folosim cookie-uri pentru a-ti oferi cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Nu iti colectam datele personale.

Sunt de acordAfla mai multe
Ce sunt cookie-urile?
Continutul afisat pe site-ul nostru este disponibil GRATUIT datorita reclamelor pe care le afisam. Te rugam sa sustii eforturile noastre si sa dezactivezi AdBlocker-ul cand vizitezi site-ul nostru. Iti multumim!